Măsuri speciale pentru sportivii din lotul național de canotaj, din cauza COVID-19. „Nu ne stă un coronavirus în cale”

Sportivii din lotul național de canotaj nu și-au întrerupt antrenamentele. Se pregătesc intens pentru Olimpiadă într-o bază închisă în care nu are voie să intre nimeni. 

Nu ne stă un coronavirus în cale. Loturile le-am izolat. Nu intră nimeni și nu iese nimeni din bază. Am găsit foarte multă înțelegere din partea sportivilor. Sportivii sunt în pregătire, visează. Pregătirea se desfășoară normal.

Chiar am primit un mesaj oficial în care ni s-a comunicat că s-au anulat toate competițiile programate până la finalul lunii mai. Vor să vadă ce facem cu regata de calificare, despre asta nu au spus că se anulează.

Lotul național trebuia să se afle în acest moment în Italia. Federația a decis anularea cantonamentului imediat ce a început nebunia cu COVID-19. Când s-au întors în țară a existat un moment de tensiune. Angajații Complexului Sportiv Naţional Snagov s-au temut de sportivii care se întorceau dintr-o zonă grav afectată de coronavirus.

„Nu-și permite nimeni să aducă în bază sportivi contaminați. Ei au fost aduși cu o cursă charter din Italia. Nici nu erau într-o zonă periculoasă, baza era la 120 de kilometri de Roma. Pe acolo trec foarte puțini oameni. I-am adus acasă. Nicăieri nu este mai bine ca acasă. Nu le-am făcut teste, nu am avut de ce. Se simt foarte bine și nu au simptome”, a explicat Lipă la Digi Sport.

Fosta sportivă este convinsă că Jocurile Olimpice de la Tokyo nu vor fi mutate în alt an sau în alt oraș

Dacă se amână Jocurile Olimpice înseamnă că este foarte rău pentru planeta asta. Eu spun că trebuie să fim optimiști și ar trebui să țină această competiție, nu contează în ce lună: septembrie, octombrie, noiembrie ”, a explicat Elisabeta Lipă, conducătorul Federației Române de Canotaj.

Publicat: 15 03. 2020, 20:30