JO de Tineret, Nanjing: sabrerul Tudor Cucu – Dumitrescu, impresii din mijlocul satului olimpic. „Concursul pe echipe a fost unic. Am avut însă un pic emoții când floretista a întârziat 30 de minute”
Tudor Cucu a fost unicul reprezentant al României la Nanjing, în concursul de scrimă, la sabie, obținând două clasări în Top 10: locul nouă la individual și poziția a șasea într-o inedită întrecere pe echipe, gândită special pentru Jocurilor Olimpice de Tineret, în care șase scrimeri din tot atâtea țări (câte un băiat și o fată pentru fiecare dintre cele trei arme – spadă, sabie, floretă) și-au unit forțele pe planșă. Sportivul care va împlini 17 ani la finalul lunii septembrie a vorbit pentru ProSport despre prima sa experiență olimpică, despre blocurile și forfota din satul olimpic: „concursul a fost clar mai special decât oricare altul. Mi-a plăcut să văd că toți de acolo au dat tot ce au putut. Dar… nu cred că o să îmi lipsească nimic, sincer. Am terminat concursul și… Mi-e cam dor de casă. Aștept să mă întorc în țară!”, recunoaște cu multă inocență stelistul.
„Este o senzație foarte frumoasă atunci când tragi pe asemenea planșe, la un asemenea nivel; ești plin de emoții dar și de concentrare și voință! Aș fi vrut să ajung și pe planșa de finală, dar se pare că nu a fost ziua mea„, descrie Tudor competiția olimpică. La individual, sabrerul tricolor a fost la o tușă de sferturi, fiind învins de egipteanului Mostafa Ayman, 14-15, după ce la jumătatea duelului pentru un loc pe tabloul de opt, reprezentantul CSA Steaua se desprinsese la cinci tușe. Pauza a schimbat însă complet aspectul jocului. Ayman a punctat aproape de trei ori mai mult în repriza secundă, comparativ cu prima, acesta adjudecându-și actul secund cu 11-4, suficient pentru a câștiga la diferență de o tușă întâlnirea. „Nu pot să zic că am fost foarte surprins aici, mă așteptam să fie o atmosferă specială” a punctat sabrerul care și-a câștigat dreptul de participare la Nanjing în primăvara acestui an, atunci când a terminat pe cinci concursul individual din cadrul Campionatelor Mondiale de juniori și cadeți, de la Plovdiv, în Bulgaria (al patrulea sabrer european în clasamentul final).
Concursul pe echipe: „spre finalul meciului ne-am moleșit”. Claudia, floretista din Italia, le-a dat emoții, după ce a întârziat o jumătate de oră la încălzirea de la începutul concursului
Jocurile Olimpice de Tineret programează o serie de întreceri pe echipe „continentale”, pentru ca majoritatea sportivilor să își poată găsi coechipieri. La scrimă, obișnuitul concurs cu cvartetele naționale pentru fiecare armă a fost înlocuit de o întrecere mixtă, în care concurenții de la spadă, floretă și sabie s-au succedat pe planșă. Echipa s-a format în urma rezultatelor de la individual, europenii cu cea mai bună clasare din fiecare dintre cele 6 finale de simplu alcătuind prima echipă a Europei și așa mai departe. Tudor Cucu a fost repartizat în echipa a patra a bătrânului continent, alături de spadasinul Samuel Unterhauser (Germania), floretistul Petar Files (Croația), spadasina Inna Brovko (Ucraina), floretista Claudia Borella (Italia) și sabrera Theodora Gkountoura (Grecia). „Concursul pe echipe a fost într-adevăr o experiență unică. Am avut coechipieri buni, chiar am avut șanse pentru intrarea în semifinale, dar spre finalul meciului ne-am moleșit și am pierdut la o oarecare diferență de scor… dar am ieșit pe 6, a fost un rezultat ok. M-am înțeles foarte bine cu ei, erau foarte de treabă„, a rezumat Tudor Cucu evoluția în urma căreia prima echipă Asia-Oceania a depășit formația europeană cu scorul general de 30-22.
Nanjing a demonstrat că într-o astfel de echipă, formată ad-hoc, pot apărea mari gafe de organizare: moldoveanul Ion Aric s-a găsit singur în arenă la începutul sfertului de finală din concursul de tir, după ce coechipiera sa, din Ucraina, s-a trezit târziu iar șoferul de taxi care ar fi trebuit să o ducă rapid la complexul sportiv s-a rătăcit. Tabela a punctat astfel un abandon și un rezultat oficial „nu au tras”. Chiar dacă au fost departe de dramatismul situației de la tir, emoțiile nu au lipsit nici pe planșă. „Am avut un pic de emoții până a apărut Claudia, care a întârziat vreo 30 de minute pentru încălzire„, a recunoscut Tudor Cucu.
Satul olimpic forfotește, dar Tudor Cucu preferă să evadeze înfara zonei blocurilor în care sunt cazate delegațiile
În satul olimpic, sportivii pot alege între diferitele work-shop-uri: ateliere de creație, exerciții de caligrafie, lecții despre fair-play sau măsuri de siguranță. Sau se pot relaxa cu partide amicale de darts
Chinezii s-au întrecut în a organiza cât mai multe activități cultural-educative și artisitce pentru a menține o atmosferă plăcută în satul olimpic, în încercarea de a atinge unul dintre obiectivele acestei competiții rezervate tinerilor atleți cu vâtste cuprinse între 14 și 18 ani – socializarea . Însă chiar dacă recunoaște efortul gazdelor, Tudor Cucu savurează altfel zilele libere de după terminarea concursului, ultima sa probă încheindu-se pe 20 august. „Satul olimpic e super, sunt foarte multe activități, care mai de care mai plictisitoare… și tot felul de concerte, dansuri, grupuri care cântă sau se joacă… e foarte interesant. Eu încerc însă în zilele libere să stau cât mai mult afară din sat, să mă plimb prin oraș sau să merg la alte întreceri„, recunoaște sabrerul tricolor.
140.000 de metri pătrați este suprafața satului atleților din Nanjing, sportivii, reporterii acreditați la competiția din China și tinerii ambasadori ai Jocurilor fiind toți cazați în această zonă special construită pentru a doua ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret. Sportivii sunt grupați pe delegații, fiecare echipă având repartizat un anumit număr de apartamente.
Foto: Augusto Bizzi, preluare frscrima.ro