Jocurile Asiei din 2018 vor avea loc în Indonezia
Biroul executiv al Consiliului Olimpic al Asiei (COA) a decis, vineri, să acorde Indoneziei organizarea următoarei ediții a Jocurilor Asiei, competiție ce urmează să aibă loc în 2018, a anunțat șeicul Amad Al-Fahad Al-Sabah, informează AFP.
Biroul executiv a decis ca următoarea ediție a Jocurilor Asiei să aibă loc la Jakarta, în Indonezia, a declarat șeful COA.
Membrii COA s-au reunit la Incheon, în Coreea de Sud, înainte de deschiderea celei de-a XVII-a ediții a Jocurilor Asiei, la care vor participa 13.000 de sportivi din 45 de țări.
Inițial, ediția din 2018 trebuia organizată în Vietnam, însă oficialitățile locale au renunțat din cauza problemelor financiare.