Jocurile Europene de la Baku | Ziua a șasea. Samara a ratat dramatic sferturile la tenis de masă. Iridon i-a lăsat locul în finala de individual compus Laurei Jurcă, iar gimnasta și-a încheiat evoluția fără vreo notă de 14,000. Cotuna, ultimul în finala masculină
România a încheiat ziua a șasea a Jocurilor Europene de la Baku așa cum a și început-o, având în continuare o singură medalie în palmares.
- Eliza Samara a cedat surprinzător și dramatic în optimile de finală ale probei individuale, la tenis de masă, fiind nesigură în punctele decisive, aspect speculat perfect de poloneza naturalizată Li – o adversară de calibru doi totuși, care a întors-o de la 2-0 și 3-1 pe a treia tenismenă a Europei.
- Doi dintre cei mai valoroși luptători autohtoni, Ștefan Gheorghiță (86 kg) și Rareș Chintoan (125 de kg), au cedat și ei prematur pe salteaua de la lupte libere, iar gimnastica a înfipt cuțitul în rană și mai mult, cu două evoluții modeste la individual compus. Laura Jurcă, promovată prin decizia antrenorilor în finală în locul Andreei Iridon, mai puțin experimentată și cu exerciții mai simple, a evoluat mult sub potențial, ratând de această dată grav la sărituri, după ce în calificări a greșit foarte mult la paralele. Fără notă de peste 14,000 și cu un singur 8 la execuție, Laura a terminat, ca și echipa, la limita nedorită a Top 10-ului, iar Vlad Cotuna a stabilit în finală un total cu aproape 4,5 puncte mai mic decât în concursul pe echipe, terminând astfel ultimul concursul pe șase aparate de la Baku.
- Încă pe baricade, la finalul zilei a șasea a primei ediții a Jocurilor Europene se mai află doar boxerul Daniel Florentin Niculescu calificat în optimi la categoria 64 kg, în fața ibericului Johann Eduardo Orozco, după o victorie cu 2-0. Niculescu va reveni în ring duminică, pentru a lupta cu Adem Fetahovic (19 ani, Bosnia și Herțegovina), sportiv calificat automat în optimi.
AȘA AM TRĂ‚IT ZIUA A ȘASEA A JOCURILOR EUROPENE
UPDATE 18:05 80.998 este totalul pus pe tabelă de Vlad Cotuna, cel care a încheiat ultimul în proba de individual compus (locul 18). Cotuna nu a reușit punctaje de peste 14,000 decât la sărituri și sol, iar bara, aparatul pe care a debutat în această finală sportivul de 24 de ani și-a pus amprenta asupra întregii evoluții.
Campionul mondial en-titre de la individual compus, Oleg Verniaiev (Ucraina) și-a completat colecția de medalii cu aurul primei ediții a Jocurilor Europene, încheinnd concursul cu o bară spectaculoasă care l-a ajutat să depășească, ca și în calificări, bariera de 90 de puncte. Azerul Stepko a câștigat argintul, în timp ce rusul Ignatiev a rămas cu bronzul, în ciuda unei ratări la ultima evoluție, la bară.
UPDATE 17:40 Cotuna revine pe ultimul loc înaintea ultimei rotații, după ce a sărit și nu a primit decât o notă de 14,033.
UPDATE 17:30 Victorie la box: Daniel Florentin Niculescu a câștigat meciul din primul tur preliminar, la categoria 64 kg, în fața ibericului Johann Eduardo Orozco, 2-0. Niculescu va reveni în ring duminică, pentru a lupta cu Adem Fetahovic (19 ani, Bosnia și Herțegovina), sportiv calificat automat în optimi.
UPDATE 17:15 Laura Jurcă a încheiat în Top 10, pe locul nouă, la aproape șase puncte distanță de aur și 2,5 puncte de podium. Aliya Mustafina este campioana de la individual compus, la prima ediție a Jocurilor Europene, Rusia câștigând a doua medalie la feminin din tot atâtea puse în joc, după titlul pe echipe.
UPDATE 17:07 Laura Jurcă își încheie evoluția în finala de la individual compus cu un exercițiu fără ratările din calificări, la paralele, notat cu 12,200, dar, tot puțin competitiv. Departe de podium, Jurcă încheie fără vreo notă de 14,000 cele patru aparate.
3 note de 14,000 strânseseră „tricolorele” în concursul pe echipe: 14,800 – Jurcă, la sărituri, 14,333 – Zarzu, la sărituri și 14,100 – Iridon, la bârnă.
UPDATE 16:57 Cotuna își încheie evoluția la inele: 13,933, cu 6.000 notă de plecare – un exercițiu care îi permite în sfârșit să părăsească ultima poziție, depășindu-l pe turcul Ferhat Arican.
UPDATE 16:51 Ucraina are medalie de aur virtuală la individual compus, masculin, prin Oleg Verniaiev, la jumătatea concursului, azerul Stepko fâcând rocada cu rusul Ignatiev, față de podiumul de la capătul calificărilor. Vlad Cotun nu a părăsit ultima poziție. Mustafina va încheia concursul individual feminin cu exercițiul la sol,
UPDATE 16:43 Ratare la sărituri pentru Jurcă: pierde 1,4 puncte cu evoluția din finală, față de calificări. 13,400 este o notă puțin competitivă, iar lucrurile devin și mai complicate pentru sportiva de 15 ani – urmează paralele, în ultima rotație, aparatul la care a ratat luni, cu două căzături. Atunci fost exercițiul care a scos România din calculele podiumului primei ediții a Jocurilor Europene de la Baku. Jurcă este a opta înaintea rotației a patra.
UPDATE 16:35 Evoluție de 13.200 pentru Vlad Cotuna la cal cu mânere. Vlad și-a repetat practic exercițiul din calificări, fiind notat identic de arbitrii – 5,600 dificultate, 7,600 execuția.
UPDATE 16:30 Mustafina pare scăpată în câștigătoare, după ce a trecut cu bine de bârnă, evitând la limită o căzătură de pe aparat. 14.500 este însă o notă doar cu 66 de miimi mai mică decât a reușit în concursul pe echipe, dar peste tot ce au reușit sportivele prezente la startul concursului de individual compus.
UPDATE 16:21 Laura evoluează fără strălucire la sol, mai slab decât a făcut-o luni. Cu 13,366, românca coboară o poziție și este a șaptea la jumătatea concursului, la puțin peste șase zecimi de podiumul provizoriu, dominat de Mustafina, în fața lui Steingruber și Scheder (Germania).
UPDATE 16:20 Mustafina zboară din nou la paralele, ca și în calificări, primește 9.000 la execuție și cu o notă uriașă de 15,500 (trei zecimi peste nota de luni, cea mai bună de la acest aparat), câștigă 2,4 puncte în fața liderului de la capătul primei rotații. Urmează bârna.
UPDATE 16:12 Vlad Cotuna intră în ritm la sol, cu un execițiu răsplătit cu 14,066 puncte (6.000 notă de plecare), mai slab însă cu o zecime decât reușise în concursul de luni
UPDATE 15:55 Laura Jurcă a intrat în concurs la bârnă: 13,666 este nota primită de tricoloră, cu un 8,066 pentru acuratețe, punctaj care o trimite pe locul șase la capătul primei rotații. Evoluția ei a fost mai bună decât în concursul pe echipe, contând și drept criteriu de calificare pentru finale (13.400 obținuse Jurcă).
Favoritele au debutat la sărituri, aparatul cel mai slab al Aliyei Mustafina, care termină prima astfel primul schimb în spatele elvețiencei Giulia Steingruber, cu 15,600, față de 14,866 nota rusoaicei.
UPDATE 15:50 Vlad Cotuna își începe evoluția la bară și nu are deloc o prestație convingătoare: nota pentru execuție este mai mică decât dificultatea (6.200) iar prima rotație se încheie pentru sportivul de 24 de ani cu cea mai mică notă: 12,333.
UPDATE 15:30 Start în probele de gimnastică. Concursurile de individual compus, feminin și masculin, se desfășoară în paralel. Înlocuire decisă de antrenorii României: deși Andreea Iridon reușise un punctaj mai bun în calificări decât gimnasta numărul unu a echipei aflate la Baku, Laura Jurcă – cea care a ratat și a căzut la paralele, tehnicienii au decis ca Laura (locul 21 în calificări) să intre în concrus. Laura este a 16-a la start, Vlad Cotuna, al 17-lea.
UPDATE 14:55 Proba de contratimp individual s-a încheiat, iar Andrei Nechita a coborât pe locul 33 al ierarhiei generale. 39 dintre cei 41 de sportivi înscriși la start au trecut linia de finiș, proba fiind câștigată de Vasil Kiryienka (Belarus, 33 ani), singurul ciclist care a terminat traseul de 51,6 km în mai puțin de o oră.
UPDATE 14:20 Ioana Cîrjan a ratat finala probei de platformă 10 m. Sportiva de 17 ani a fost una dintre cele 15 fete care au reușit să depășească bariera de 300 de puncte după opt sărituri, însă totalul său, 301.85, a fost insuficient pentru a intra în finala de 12. Cîrjan a primit o singură notă de 6,5 rămasă în calculul final după excluderea celor mai mari două note date de arbitri la fiecare execuție (se renunță în egală măsură și la cele mai mici două note) – iar înafara finalei au rămas, în postura de rezerve, două sportive care au primit inclusiv note de 7.0 sau 7.5 la execuție. Cîrjan a încheiat astfel concursul pe 15, în timp ce coechipiera sa, Ioana Pastiu (15 ani), a terminat pe 21, cu un total de 279,80 puncte.
Ultimul punctaj de accedere directă în finală a fost 320.50, reușit de finlandeza Ellen Sirkka, în timp ce lider detașat, la 20,4 puncte în fața celei mai apropiate adversare, este rusoaica Iulia Timoșinina.
UPDATE 13:40 Andrei Nechita și-a încheiat evoluția în proba de contratimp individual. Pe traseul de 51,6 km, rutierul de 27 de ani a scos un timp de 1:07:55,15, care, la puțin după jumătatea concursului (23 de sportivi ajunși la linia de finiș, 16 încă aflați pe traseu – toți trecuți deja de primele două puncte intermediare de pe traseu), îl plasează pe locul 19, timpul de referință al momentului fiind stabilit de ibericul Luis Leon Sanchez Gil – 1:01:08,90. Poziția din Top 20 este însă una conjucturală, întrucât timpii intermediari de pe primele două sectoare ale traseului îl plasează în ierarhia care îi include pe toți rutierii în jurul locului 35.
UPDATE 12:15 Ivan Guidea, singurul „liberist” român care a prins tabloul de recalificare și o șansă la medalia de bronz, la categoria 61 kg, a fost învins în această a doua fază a concursului în prima luptă. Ucrainianul Vasyl Shuptar s-a impus cu 3-1.
UPDATE 11:35 Fără medalie la tenis de masă! Eliza Samara a fost eliminată dramatic în optimile tabloului probei de simplu, fiind învinsă de reprezentanta cu origini asitice a Poloniei, Qian Li, 4-3 (11-7, 11-2, 9-11, 11-7, 9-11, 17-19, 9-11), după un start lansat în meci, care i-a adus conducerea cu 2-0 pe tabelă, șanse ratate în fiecare set cedat, o manșă a șasea-maraton, de 17 minute cu patru mingi de meci irosite și un decisiv pe care l-a pierdut după ce a avut avantaj de trei puncte.
În debut de meci, Samara nu i-a dat nicio șansă jucătoarei aflate pe poziția 41 a clasamentului mondial actualizat de ITTF (Federația Internațională de Tenis de Masă), poloneza nereușind în primele două seturi să lege mai mult de două puncte câștigătoare sau să se desprindă la conducere (doar în primul set a avut, la început, avantaj de un punct). Într-un meci disputat după sistemul cel mai bun din șapte (primul la patru), Eliza a părut surprinsă de reacția adversarei, care a a recuperat în setul al treilea un deficit de trei puncte, iar de la 7-5 pentru româncă, șase puncte din opt i-au revenit polonezei. Setul patru a dus-o pe a treia jucătoare a Europei la un set de calificarea în „sferturi”, grație unei evoluții ferme, începută la 7-7. Însă din trei șanse, Samara nu a reușit să câștige niciunul dintre următoarele seturi. Pe al cincilea l-a cedat, ca și pe al treilea, de la avantaj de trei puncte (7-4). Pe al șaselea – cel mai lung set al acestei faze a competiției feminine și cel mai echilibrat act al meciului, în care Samara a condus, dar niciodată la mai mult de un punct, l-a pierdut dramatic, în 17 minute, după ce Li s-a desprins la două puncte doar atunci când a fructificat a cincea minge de set, după ce a salvat patru mingi de meci (la 9-10, 10-11, 13-14 și 15-16). Iar decisivul a marcat o nouă ratare pentru Samara, după ce a condus cu trei puncte pe tabelă (4-1 într-un start bun, în care a părut că poate gestiona dezamăgirea pierderii setului precedent). Cinci puncte consecutive au dus-o la controlul manșei pe Li, care a zbârnâit până în final, fructuificând a doua minge de meci.
UPDATE 10:50 După o evoluție bună în primul duel, câștigat 4-0 în fața lui Joszef Molnar (Ungaria), Ivan Guidea pierde și el în sferturile de finală ale categoriei 61 kg, fiind învins, 1-3, de reprezentantul Georgiei, Beka Lomtadze. Șansele luptătorilor români la bronz depind acum de evoluțiile celor care i-au scos din competiție: dacă aceștia se califică în finală, atunci toți sportivii învinși pe parcurs sunt redistribuiți pe tabloul de recalificare.
UPDATE 10:25 Încă o înfrângere la lupte: după Rareș Chintoan și Ștefan Gheorghiță, ambii ieșiți din lupta pentru aur, Adrian Moise a cedat încă din primul duel, la categoria 70 kg, fiind eliminat de „liberistul” georgian Davit Tlashadze, 0-3.
UPDATE 10:15 Eliza Samara își începe evoluția în optimile tabloului de simplu, la tenis de masă. Tricolora pornește favorită în fața polonezei Li Qian, aflată în prezent pe poziția 41 în clasamentul mondial, în timp ce Samara este a 18-a.
UPDATE 09:20 Al doilea luptător român în concurs, Rareș Chintoan a reușit să câștige un meci, însă l-a pierdut pe al doilea. Luptătorul de la categoria 125 de kilograme, l-a învins, în primul tur, pe albanezul Egzon Shala, cu 4-0. Din păcate, acesta nu a mai repetat meciul bun și în optimi, unde a cedat în fața slovacului Soslan Gagloev cu 4-1.
UPDATE 09:00 România deschide astăzi competiția de la Baku cu o înfrângere. Ștefan Gheorghiță, unul dintre cei mai valoroși „liberiști” tricolori a fost eliminat în primul tur al categoriei 86 kg. Acesta a fost învins de georgianul Sandro Aminashvili cu 3-0.
În plus, este de urmărit ciclistul Andrei Nechita, cel care va participa în proba de contratimp individual, care se va desfășura pe un traseu în lungime de 51,6 km. „Cred că va fi o cursă dificilă din punct de vedere al traseului și din cauză că echipele cele mai puternice o să fie compuse doar din șase sportivi, așa că o să fie o cursă greu de controlat”, a spus acesta înaintea de a pleca din țară.
Rămasă singura reprezentantă a României la tenis de masă, Eliza Samara își continuă drumul spre fazele finale ale competiției. Ea o va întâlni pentru un loc în sferturile de finală pe poloneza Li Qian.
Joi vor intra în concurs și Ioana Cîrjan și Ioana Maria Pastiu, la sărituri în apă, în preliminariile probei de platformă 10 m. Tot în probele individuale, al box, va concura și Daniel Florentin Niculescu, în preliminarii, la categoria 64 kg.
Gimnastica artistică programează primele finale individuale, masculin și feminin, individual compus. La feminin, România va fi reprezentată de Andreea Iridon, iar la masculin de Vlad Cotuna.