Jocurile Europene de la Baku | Ziua a treia. Trei finale, zero medalii la kaiac – canoe. Dumitrescu / Mihalachi, încă o ratare la 1.000 m. Șapte „gloanțe” în finale, la gimnastică: Berbecar, la paralele, și Zarzu, la sol – calificare cu a doua notă și 33 sutimi distanță de lider
Prima ediție a Jocurilor Europene de la Baku și-a consumat și ziua a treia și scenariul pentru delegația României rămâne același: nicio medalie în disciplinele în care au concurat sportivii tricolori, deși s-au desfășurat deja trei dintre probele „tari” ale noastre. Dumitrescu și Mihalachi, singurii sportivi care au cucerit un titlu mondial, la nivel de seniori, pentru România în 2013 și 2014, au ratat din nou finala favorită de la 1.000 de metri (care le-a adus coroana mondială anul trecut), terminând la Jocurile Europene, ca și la Campionatul European din mai, în finală, pe ultimul loc.
În 2015, echipa feminină de gimnastică nu a mai reușit să salveze onoarea delegației, fără Larisa Iordache, care abia și-a reluat antrenamentele după o perioadă în care a acuzat dureri la glezna stângă, fără Diana Bulimar: luni s-a făcut decontul final pentru ratarea de duminică, de la paralele: locul șapte, în loc de medalie. Tot gimnastica a dat însă motive de speranțe suporterilor: nu mai puțin de șapte finale pe aparate și de individual compus vor avea la start câte un român, grație, în parte, și regulii severe care le interzice națiunilor puternice să trimită în luptă câte doi sau trei sportivi. Marius Berbecar și Silvia Zarzu par poziționați perfect pentru podium: la paralele (Marius) și la sol (Silvia) au terminat calificările cu a doua notă, după evoluții mai sigure decât ale câștigătorilor – trecuți în față cu 33 de sutimi, grație punctajului mai mare pentru dificultate.
Cel mai bun rezultat al zilei a fost adus de barca de kaiac 4, formată din Roxana Borha, Elena Meroniac, Iuliana Țaran și Irina Lauric, un loc patru în finala de la 500 de metri.
În sporturile pe echipe, ziua de luni a adus două decepții: înfrângeri nete, 3-18, pentru juniorii din naționala masculină de polo, în fața Ungariei și un 0-3 la fel de usturător pentru fetele de la volei, în fața Belgiei.
UPDATE 17:30 România, patru prezențe în finalele individuale la fete: Andreea Iridon este marea performeră a echipei feminine, cu trei calificări în finale, dintr-un maxim posibil de cinci. Ea a reușit să își asigure biletele pentru finala de la individual compus (la aproape șase puncte distanță de liderul din calificări, Mustafina), la paralele, cu șansă – grație regulii de un sportiv per țară, urmând să pornească în finală cu ultima notă, și la bârnă – unde va începe finala cu a patra notă. Notele din calificări au rol orientativ, pentru că nu iau în considerare la stabilirea campioanei.
Silvia Zarzu s-a calificat cu a doua notă în finala de la sol, la o diferență de doar 33 de sutimi în spatele rusoaicei Aliya Mustafina.
UPDATE 17:15 România, trei prezențe în finalele individuale la băieți: Marius Berbecar este mare favorit la podium în finala de la paralele, după ce s-a calificat în finală cu a doua notă – 15,633, la o diferență de doar 33 de sutimi de reprezentantul Ucrainei, Oleg Verniaiev – cel care a prezentat un exercițiu mai greu (6.900 notă de plecare, față de 6,700 pentru român), dar a impresionat mai puțin la execuție.
Vlad Cotuna va fi reprezentantul României în finala de la individual compus, calificat de pe locul nouă la general și cu a opta notă la startul finalei (cu 85,365 – în fața sa se aflau doi ruși, doar unul având drept de start în ultimul act). Față de cel mai bun punctaj din calificări, Vlad are de recuperat un handicap de 6 puncte și două zecimi (față de oleg Verniaiev).
Cristian Bățagă este ultimul calificat direct în finala de la sărituri, cu 14,416, beneficiind de aceeași regulă cu un singur sportiv per națiune în finală (a șaptea notă efectivă).
Vlad Cotuna rămâne în calcule pentru ultimul act de la bară, din postura de primă rezervă (de pe locul nouă)
UPDATE 17:05 România termină cu ambele echipe de gimnastică în top 10, dar în jumătatea a doua. Fetele au încheiat pe șapte, proba câștigată de Rusia, cu marele regret de a fi ratat la paralele – nota de 10.500 a Silviei Zarzu, cu 4,800 dificultate – rezultat ce a trebuit luat în considerare după dubla-căzătură de pe aparat a Laurei Jurca, fiind greu de compensat la celelalte trei aparate – o ratatre care cel mai probabil a costat echipa României prezența pe podium la Baku. La băieți, România a încheiat pe nouă, un rezultat îngrijorător în vederea calificărilor pentru Rio, la Campionatele Mondiale.
Podiumul concursului feminin pe echipe: Rusia (116,897), Germania (110,397), Olanda (110,099)
Podiumul concursului feminin pe echipe: Rusia (178,963), Ucraina (177,429), Azerbaidjan (174,195)
UPDATE 17:00 Super-execuție pentru Marius Berbecar la paralele, notată cu 15, 633 de arbitri (6,700 dificultate, 8,933 la execuția), care îi garantează prezența în finala pe aparat, programată sâmbătă.
UPDATE 16:50 Naționala feminină de volei rămâne fără victorie la Baku: formația condusă de Guillermo Gallardo a cedat al doilea meci din Grupa A, în minimum de seturi în fața Belgiei. Echipa medaliată cu bronz european în 2013, s-a impus într-o oră și 31 de minute, 3-0 (25-21, 25-21, 25-23), iar „tricolorele” mai au trei dueluri în această fază a competiției: cu Polonia (miercuri), cu Turcia (vineri) și cu Italia (duminică).
UPDATE 16:34 28,833 este cel mai mare punctaj de până acum reușit de echipa României, la vreun aparat. Cu două sărituri notate cu 9.000 de arbitri (9,033 pentru Cristian Bățagă și 9,100 pentru Vlad Cotuna), tricolorii rămân la 3,2 puncte în spatele Franței, înaintea celui mai puternic aparat al liderului echipei, însă ecartul este de nerecuperat.
UPDATE 16:00 Evoluții bune pentru Marius Berbecar și Cristian Bățagă la bară fixă, în rotația a patra: Berbecar a primit 8,500 la execuție, în timp ce coechipierul său a primit un 8,000 la acuratețe. Chiar dacă a reușit un total de 13,800, Berbecar nu are șanse la finala de șase la acest aparat. După patru evoluții, tricolorii sunt însă în spatele francezilor, cei care evoluează în aceeași subdiviziune. Pentru România, urmează trecerea pe la sărituri.
UPDATE 15:15 Naționala feminină de volei evoluează acum în al doilea meci al grupei A, împotriva Belgiei, ambele echipe venind după un insucces în partida de debut: România cedat 1-3 în fața gazdelor, în timp ce Belgia a fost învinsă de Italia, 0-3.
UPDATE 15:10 Daniel Burciu s-a calificat în finala B a probei de kaiac simplu, pe distanța de 500 de metri, programată marți, acolo unde va evolua pe ultimul culoar.
UPDATE 14:50 Concursul masculin pe echipe a ajuns la subdiviziunea a cincea, ultima, cea în care vor evolua și românii Marius Berbecar, Cristian Bățagă și Vlad Cotuna.
UPDATE 14:40 Naționala masculină de polo, juniori a României a cedat net duelul cu ultima campioană mondială, Ungaria, 3-18 (0-5, 0-3, 1-6, 2-4) în meciul al treilea din Grupa B. Bogdan Remeș, Vlad Georgescu și Vlad Orescovici au încris fiecare câte o dată pentru tricolori. Tricolorii mici au învins în primul meci echipa din Azerbaidjan, 9-6, iar în meciul doi au fost învinși de Germania, 5-10.
UPDATE 14:20 România speră și la o finală în proba de la sol, la feminin: Silvia Zarzu a obținut a doua cea mai mare notă a zilei, punctând mai bine la execuție decât liderul momentului atât la individual compus, cât și la sol și paralele, Aliya Mustafina (8,233 pentru româncă, față de 8,166 la execuție, pentru rusoaică). Mustafina are însă o notă de plecare competitivă pe plan mondial, 6,100 (comparativ cu 6,500 nota de plecare standard a americancei Simone Biles, cea care primește la capătul unui exercițiu la sol chisr și 15,300).
UPDATE 14:10 Iridon, așteaptă rezultatele din ultimele trei subdiviziuni pentru a afla dacă intră în finala de la bârnă: după ce sportivele din primele cinci grupe și-au încheiat evoluțiile la bârnă, Andreea Iridon păstrează șanse de a se califica în ultimul act de la bârnă. Cu a șasea notă per total, Andreea are în față trei sportive din Rusia, dar, cum regula competiției stipulează că fiecare țară are dreptul la o singură sportivă în finala de șase, ea este efectiv a patra candidată pentru finală, în acest moment.
UPDATE 14:00 România și-a încheiat evoluția în concursul feminin pe echipe, la gimastică: 108.499 este punctajul care ne scoate clar de pe podium, Rusia având un avans de peste opt puncte (116,897). Cu evoluțiile sportivelor din trei subdiviziuni rămase de notat (11 țări în concursul pe echipe), echipa tricoloră de află deja pe locul cinci, după Rusia, Germania, Olanda și Elveția, depășind însă Marea britanie și surprinzătoarea Ungarie.
Chiar dacă luni s-a lucrat la sol și la bârnă, aparatele forte ale României în mod obișnuit, performanța reușită ieri de Laura Jurca – o săritură bună, răsplătită de arbitri cu 14.800 (9.00 la execuție) a rămas cea mai mare notă dintre cele opt care au contat la zestrea totală a echipei tricolore. Cu echipa a doua, România nu a contat practic la bârnă, punctând la echipe cu un 13.400 (Jurca) ȘI 14.100 (Iridon) departe de notele de 15.000 și mai bine pe care le vedeam la Iordache sau Ponor.
Solul a adus României o serie de trei exerciții de valori apropiate, niciuna dintre fete nereușind să primească măcar 14.000 din partea arbitrilor. Zarzu a reușit însă al doilea exercițiu al zilei, nota sa 13,933 fiind depășită doar de Mustafina.
UPDATE 11:40 Eliminare rapidă și pe tabloul de recalificare pentru Anca Petrea. Românca nu a reușit să puncteze în fața reprezentantei Bulgariei, Taybe Yusein, tabela indicând la final 5-0 pentru sportiva din țara vecină. Următoarea evoluție tricoloră din program este meciul naționalei de polo – juniori, România – Ungaria, meci din Grupa B a concursului masculin, care va începe la ora 13:00.
UPDATE 10:50 Prima parte a concursului de gimnastică programat luni dimineață s-a încheiat: Rusia domină autoritar în acest moment clasamentul, atât la masculin, cât și la feminin. Tricolorii nu au evoluat, ambele trio-uri românești fiind programate în subdiviziunea a cincea, urmând a lua startul în sesiunea a doua, care începe la 12:30.
Clasamentul intermediar la echipe, masculin: Ucraina, principala contracandidată a Rusiei, aflată pe primul loc la jumătatea concursului nu a evoluat, fiind programată în sesiunea a doua. Săriturile sunt singurul aparat la care Beliavski, Kuksenkov și Ignatiev nu au performat.
În concursul feminin, Rusia, cu Aliya Mustafina în rol principal, sclipitoare la paralele, pare scăpată în învingătoare, în fața echipei a doua a Marii Britanii. Rusoaicele au, în acest moment, cele mai mari trei punctaje în clasamentul intermediar la individual compus – în ordine: Mustafina, Tutkhalian, Komova, dar și cea mai mare notă la trei dintre cele patru aparate: Mustafina – la paralele (15,200) și sol (13,966), Tutkhalian la bârnă (14,600) și a doua notă la sărituri – prin Tutkhalian (14,466).
UPDATE 10:30 Încă o șansă pentru Anca Petrea, la lupte. România păstrează un glonț pentru bronz, la categoria 60 kg, lupte libere, Anca fiind plasată pe tabloul de recalificare, după ce sportiva din Ungaria care a eliminat-o în optimi, Marianna Sastin – multiplă medaliată olimpică și europeană, s-a calificat în finala categoriei sale. În primul tur al recalificărilor, urmează un duel româno-bulgar, Taybe Yusein – vicecampioană mondială în 2012 la categoria 63 kg, fiind viitoarea adversară a Ancăi Petrea.
Este singura categorie la care o româncă prinde faza a doua a competiției, a recalificărilor.
UPDATE 09:20 Înfrângeri pe linie la lupte. A treia româncă ce a concurat la lupte, Anca Petrea a fost și ea învinsă, în optimi. Aceasta a pierdut în fața unguroaicei Marianna Sastin, cu 4-1. În optimi s-a oprit și Adina Popescu, la categoria 69 kg, care a fost învinsă de poloneza Agnieszka Wieszczek Kordus, cu 3-1.
UPDATE 09:15 S-au terminat și primele meciuri la lupte. Astfel, la categoria 48 kg, Emilia Vuc a fost învinsă, în optimile de finală, de poloneza Iwona Matkowska, cu 3-0. Nici Simona Pricob, la categoria 55 kg, nu a avut mai mult noroc. Ea a fost învinsă, tot în optimi, de reprezentanta Ucrainei, Tetyana Kit, cu 5-0.
UPDATE 09:00 Echipajul de aur al canoei românești, Liviu Dumitrescu și Victor Mihalachi, campioni mondiali en-titre, continuă fără aur acest an preolimpic. Cei doi au terminat pe ultimul loc, 9, finala de canoe dublu, pe 1.000 m,cu timpul de 3:41,965. Proba a fost câștigată de echipajul din Belarus, format din Andrei Bahdanovich / Aliaksandr Bahdanovich, cu timpul de 3:34,412 urmat de echipajul din Rusia, Alexei Korovashkov- Ilya Pervukhin, cu timpul de 3:34,453 și de cel al Germaniei, Peter Kretschmer/ Michael Mueller, cu timpul de 3:34,982.
UPDATE 08:40 În cea de-a doua finală a zilei, la kaiac 4, echipajul feminin al României, format din Roxana Borha, Elena Meroniac, Iuliana Țaran și Irina Lauric, a ratat medalia de bronz. Fetele au terminat pe locul 4, cu timpul de 1:34,084, în urma Ungariei care a caștigat detașat, cu 1:32,417. Argintul a fost cucerit de Germania, cu 1:33,312 și bronzul de către Polonia, cu 1:33,979.
UPDATE 08:30 Prima finală a zilei pentru România a fost la canoe simplu, distanța 1.000 m, unde a tras pentru podium Leonid Carp. Sportivul de 18 ani a terminat pe locul 8, penultimul, cu timpul de 3:58,836. Medalia de aur a fost câștigată de germanul Sebastian Brendel, cu timpul de 3:50,147 urmat de cehul Martin Fuksa, cu 3:51,110 și maghiarul Attila Vajda, cu 3:51,920.
Leonid Carp nu s-a apropiat de podium la canoe simplu
La kaiac-canoe, disciplina care a adus medalii la Mondiale și Europene în fiecare an, trei bărci tricolore vor trage pentru podium. Astfel, principalii favoriți de care se leagă speranțele de medalie sunt campionii mondiali en-titre, Liviu Dumitrescu și Victor Mihalachi la canoe dublu, 1.000m și marea speranță a canoei românești Leonid Carp, ce va trage în finala de la canoe simplu, pe 1.000 m. Va mai concura pentru podium în finala de 500 m și echipajul feminin de kaiac 4, format din Roxana Borha, Elena Meroniac, Iuliana Țaran și Irina Lauric.
Gimnastica artistică își va stabili astăzi, echipele campioane atât la masculin, cât și la feminin, însă România are șanse mici să se apropie de podium.
Concursul de kaiac- canoe programează noi probe, cum este cea de kaiac simplu pe 200 m, unde va trage în calificări și Daniel Burciu. În sporturile individuale continuă competiția la lupte, de astăzi urmând să intre în concurs și fetele. Astfel, la categoria 48 kg, Emilia Vuc o va întâlni direct în optimile de finală pe Iwona Matkowska, la 55 kg, Simona Pricob o va întâlni pe Tetyana Kit, la 55 kg, în optimi, Anca Petrea va lupta cu Marianna Sastin, iar la 69 kg, Adina Popescu o va avea ca adversară, în optimi, pe Agnieszka Wieszczek Kordus.
În ce privește sporturile de echipă, naționala feminină de volei, va întâlni în cel de-al doilea meci pe care îl dispută în Grupa A, la Baku, Belgia.