Jucătoare din circuitul WTA, probleme cardiace în timpul unei partide oficiale! Ce i-au recomandat medicii competiției de la Lexington
Johanna Konta (29 de ani) a pierdut în runda inaugurală turneul de la Lexington, după ce s-a confruntat cu probleme cardiace, acuzând palpitații la inimă. Favorita numărul 3 a fost învinsă de Marie Bouzkova, aflată pe locul 48 în ierarhia WTA.
Johanna Konta a mai acuzat probleme cu inima în trecut
Jucătoarea din Cehia s-a impus cu 6-3, 6-4, la capătul unui joc care a durat o oră și 57 de minute și care a fost întrerupt de mai multe ori pentru a i se acorda îngrijiri medicale jucătoarei britanice. „Konta părea că respiră puternic și chipul i se înroșea, probabil ca urmare a umidității extreme”, scrie presa americană despre jucătoare, la tunreul unde favorită numărul 1 este Serena Williams.
E pentru a doua oară în ultimele trei luni când Konta trece prin așa ceva. Konta a suferit probleme similare în trecut, în special la US Open 2016 și la Fed Cup anul trecut. Ea a revenit pentru a câștiga ambele meciuri.
De data aceasta a pierdut, însă Konta a anunțat după meci că va efectua un EKG la sfatul medicilor de la această competiție.
A fost făcută curvă de Ilie Năstase în 2017
Fostul mare jucător Ilie Năstase a avut un conflict cu jucătoarea britanică după un meci de Fed Cup disputat la Constanța. Ulterior, acesta nu a mai fost invitat la Wimbledon. Fostul număr 1 mondial a declarat că nu regretă nimic din ce a făcut și a avut o asemenea ieșire în încercarea de a o ajuta pe Sorana Cîrstea.
„Nu regret ce s-a întâmplat. Pot să mă trimită la pușcărie dacă vor, nu mă interesează. Sunt invitat la Wimbledon în fiecare an. E un moment special pentru mine. Probabil că nu mă vor invita anul ăsta, dar nu mă interesează foarte tare. Am încercat să îmi ajut jucătoarea. Konta a plecat de pe teren fără să ceară măcar permisiunea pentru asta. I-am zis că e curvă, recunosc. Încerca să facă liniște în tribune.
Nu e operă, e un meci de tenis. N-am nevoie de rahatul ăsta. Am 70 de ani. Nici măcar nu primesc bani pentru funcția pe care o ocup. Nu-mi pasă dacă mă amendează sau dacă nu mă mai lasă să stau pe scaunul de căpitan. Amintiți-vă că am fost numărul 1 în lume. Dacă îl dai afară pe un om care a fost numărul 1 mondial, nu e bine pentru tenis”, a declarat Ilie Năstase pentru Daily Mirror.