Președintele Federației Române de Hochei pe Gheață, Tanczos Barna, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că niciun jucător al echipei HC Csikszereda nu s-au prezentat la reunirea lotului în vederea participării la Campionatul Mondial.
"Din cei doisprezece jucători ai echipei HC Csikszereda, niciunul nu s-a prezentat la reunirea lotului, prevăzută miercuri seară. Gestul conducerii vicecampioanei României este incalificabil și, pentru mine, e clar că avem de-a face cu un boicot de pe urma căruia vor suferi echipa națională și jucătorii. Știu că domnul Kurko a făcut o ședință cu jucătorii în care le-a «recomandat» să nu se prezinte la lor.Domnul Kurko s-a folosit de o tactică mârșavă și a crezut că dacă ne va șantaja o să reușească, dar s-a înșelat, pentru că Federația Română de Hochei pe Gheață nu va accepta niciodată asemnea manieră de a discuta. Kurko are pretenții aberante: încheierea de asigurări de tip NHL, la valoarea de piață a jucătorilor, iar în perioada în care jucătorii sunt la națională, salariile să fie suportate de federație. În plus, valoarea jucătorilor era stabilită de domnul Kurko", a menționat oficialul FRHG.
Șeful federației a precizat că va solicita Comisiei de Disciplină suspendarea jucătorilor. Cei doisprezece jucători care nu s-au prezentat la lot sunt: Robert Fulop, Istvan Nagy, Jozsef Adorjan, Attila Goga, Botond Flinta, Mihaly Ede, Petres Tivadar, Arpad Mihaly, Zsombor Antal, Zsolt Molnar, Csanad Virag, Levente Lorincz.
Contactat telefonic de MEDIAFAX, patronul HC Csikszereda, Janos Kurko, a confirmat boicotul. "Da, este adevărat că jucătorii noștri nu s-au prezentat la națională. Gluma s-a îngroșat în ultima perioadă, și aici mă refer la ultimii doi ani. Din punct de vedere financiar, cluburile investesc unsprezece luni pe an, iar federația vine și împrumută acești jucători o lună. În cele unsprezece luni, federația nu ne ajută cu nimic, iar atunci noi cerem minimum: pe luna respectivă salariile să fie suportate de federație și încheierea unei asigurări sportive, nu de turist, lucru care nu s-a întâmplat", a spus Kurko.
Janos Kurko susține că a informat, în scris, Federația Română de Hochei pe Gheață încă din data de 12 februarie. "La începutul lunii februarie, mai precis pe 12 februarie, am informat, în scris, federația că pentru perioada de pregătire de la Miercurea Ciuc punem la dispoziție toată echipa pentru meciul de pregătire – pentru că se anulaseră meciurile din Croația. Tot atunci, avertizam că va fi ultima dată când ne vom mai lăsa jucătorii la lot până nu se vor rezolva solicitările noastre. Aștept decizii mature de la echipa tânără care s-a instalat la conducerea federației", a precizat patronul HC Csikzereda.
Lotul României s-a reunit, miercuri seara, la sediul Federației Române de Hochei pe Gheață în vederea participării la Campionatul Mondial Divizia I, Grupa B, care se va desășura la Torun (Polonia), în perioada 11-17 aprilie.
La convocarea antrenorului canadian Tom Skinner s-au prezentat: Szabolcs Papp, Endre Kosa, Szabolcs Szocs, Ervin Moldovan, Levente Zsok, Robert Peter (SC Miercurea Ciuc), Cătălin Geru, Mihai Georgescu (Steaua), Szabolcs Molnar, Csaba Nagy (Progym Gheorgheni), Tihamer Becze (NZ Stars).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER