Jurnaliștii din România, locul 2 la European Media Cup, după o finală pierdută cu marea favorită. Un „tricolor”, cel mai bun portar al turneului organizat în Republica Moldova

Jurnaliștii din România, locul 2 la European Media Cup, după o finală pierdută cu marea favorită. Un „tricolor”, cel mai bun portar al turneului organizat în Republica Moldova
  • Publicat:

În perioada 19-20 mai, la Chișinău a avut loc a doua ediție a competiției de minifotbal pentru jurnaliști European Media Cup. Naționala din România a participat la turneu alături de alte reprezentative, precum cea a țării gazdă, Moldova, dar și Israel, Polonia, Armenia sau Africa. La final, jurnaliștii „tricolori” s-au clasat pe locul 2, după o finală pierdută cu marea favorită, Republica Moldova, scor 3-1. ProSport a avut un reprezentant în lotul deplasat peste Prut prin Silvian Bădulescu, reporter special.

România, locul 2 la European Media Cup

România a participat, în perioada 19-20 mai, la turneul de minifotbal European Media Cup, aflat la a doua ediție, după cea de anul trecut. Gazda competiției a fost Republica Moldova, iar locul acțiunii, parcul „La Izvor” și moderna arenă din interiorul acestuia. ProSport a fost reprezentat la această competiție de reporterul special Silvian Bădulescu, aflat la prima convocare.

În decursul celor două zile competiționale, „tricolorii” au dat piept cu naționalele similare de jurnaliști ale Republicii Moldova, Israelului, Poloniei, Armeniei, dar și o selecționată a Africii. Sistemul competițional a fost pe tipul „fiecare cu fiecare”, iar, la finalul meciurilor, primele două echipe și-au disputat finala, pe când locurile 3 și 4 au luptat pentru bronz.

România a debutat joi, 19 mai, chiar împotriva africanilor și, de la prima partidă, a stabilit scorul competiției, 8-0. Prima zi s-a încheiat cu un procentaj de 100% al victoriilor. „Victime” au mai fost Republica Moldova, principala favorită a turneului, care a cedat în fața românilor cu 4-2, dar și Polonia, scor 2-0.

În cea de-a doua zi, jurnaliștii noștri au mai obținut două remize în ultimele partide ale grupei, 0-0 și 2-2 cu Israel, respectiv Armenia, iar cele 11 puncte acumulate au adus locul 2 și, automat, calificarea în finală.

În ultimul act, transmis pe postul național, Republica Moldova și-a respectat statutul de favorită și, cu un aport important din partea unor jucători absenți în prima zi, și-a luat revanșa după înfrângerea din faza grupelor. Scorul a fost 3-1 pentru cei de peste Prut, iar locul 1 a rămas în Chișinău.

Astfel, după două zile de competiție și șase meciuri, jurnaliștii români au adus la București cupa pentru locul secund.

Cel mai bun atac, a doua apărare, scorul competiției și cel mai bun portar

Pe lângă jocul spectaculos prestat, victoriile obținute și performanța locului secund, românii au punctat și la capitolul statistică.

După încheierea celor cinci partide din grupe, „tricolorii” au acumulat 11 puncte, unul sub Republica Moldova. Totodată, România a avut cel mai bun atac, 17 goluri marcate, la egalitate cu țara gazdă, dar și a doua apărare, cu doar șapte goluri primite în șase partide (golaveraj 17-7).

În aceste meciuri, „tricolorii” au închis poarta în trei ocazii, bifând, astfel, trei, „clean sheet-uri”. Bonus, cu victoria de la debut, 8-0, cu Africa, jurnaliștii noștri au realizat scorul competiției.

La finalul competiției, în cadrul festivității de premiere, Vincențiu Mihai a fost numit cel mai bun goalkeeper al turneului.

Clasamentul final al grupei a arătat în felul următor:

  1. Republica Moldova – 12 puncte (14-5);
  2. România – 11 puncte (16-4);
  3. Armenia – 10 puncte (13-9);
  4. Polonia – 6 puncte (14-17);
  5. Israel – 4 puncte (4-8);
  6. Africa – 0 puncte (3-21).

În finala mică, polonezii s-au impus cu 3-1 în fața Armeniei, în lupta pentru bronz.

Jurnalist sportiv din noiembrie 2021, fotbalul este omniprezent în viața lui Silvian Bădulescu, reporter special al ProSport, încă din copilărie. Una din ultimele generații care a bătut mingea pe maidan, cu visul de a deveni fotbalist în perioada junioratului și experiență la nivelul ligilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
BREAKING | OUT! Gigi Becali a numit fotbalistul care pleacă de la FCSB:
BREAKING | OUT! Gigi Becali a numit fotbalistul care pleacă de la FCSB: "Să mă caute cine îl vrea"
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii…
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Marele actor al România ne-a părăsit. Adio, maestre! Toată țara îl plânge: De ce mi-ai luat o parte din suflet
Marele actor al România ne-a părăsit. Adio, maestre! Toată țara îl plânge: De ce mi-ai luat o parte din suflet
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×