K1 a falimentat! Greii vin la noi

Fenomenul Local Kombat ia amploare în România! În cadrul unei
conferințe de presă desfășurate ieri la Ambasad’Or din Otopeni,
promotorul Edi Irimia a despachetat în fața presei noul-vechi
proiect. Urmașul LK se intitulează Superkombat, iar produsul va fi
scos în premieră pe piață în București, la Patinoarul „Mihai
Flamaropol”, pe 21 mai (în direct pe PRO TV și Sport.ro).

Toată atenția va fi polarizată de ciocnirea dintre
supercampionul olandez Albert Krauss și Marius Tiță, dar gala e
doar un preambul pentru fenomenul ce-și va întinde tentaculele, în
curând, în toată Europa. Asocierea cu Eurosport îl poartă, spre
exemplu, pe Cătălin Moroșanu în casele a peste 70 de țări de pe
patru continente, totul în contextul în care circuitul-părinte K1,
cel orchestrat de japonezi, a dat faliment! „Cutremurul din
Țara Soarelui Răsare i-a afectat rău, iar diriguitorii de acolo
sunt în colaps financiar. Sportivii nici nu au mai fost
plătiți”
, explică Edi Irimia. Din cenușa imperiului s-au
ridicat însă doi pui, cu „origini” europene, adică două circuite ce
vor asigura continuitatea competiției ștanțate în timp de nume
precum Andy Hug, Peter Aerts, Ernesto Hoost sau Remy Bonjasky.

„Sportivii rămași acum fără angajamente vor migra spre
Europa! Noi avem tot interesul să-i aducem în ringurile noastre sau
în orașe precum Torino ori Madrid, unde trăiesc mulți români.
Încercăm să realizăm în toamnă un meci fabulos: Daniel Ghiță vs
Badr Hari. Cu excepția lui Alistair Overeem sau a lui Remy
Bonjasky, operat la ochi, putem aduce orice luptător mare. Trebuie
doar să le satisfacem pretențiile materiale”
, continuă
promotorul. Iar pentru ca tacâmul spectacolului să fie complet,
Superkombat va străpunge și spațiul aerian! O navă a companiei Blue
Air va lua norii în piept purtând pe exterior chipurile vedetelor
circuitului. „Vom fi un fel de Barcelona în
fotbal!”
, a încheiat Irimia.

Publicat: 05 05. 2011, 08:39
Actualizat: 05 05. 2011, 08:41