Kapusta :”Hocheiul românesc va lupta pentru promovare”

Cu aproximativ o săptămână înaintea debutului Campionatului Mondial Divizia a IIa, Grupa A care va avea loc la Miercurea Ciuc între 7 și 13 aprilie, echipa națională se află în plină pregătire. Tricolorii au părăsit Bucureștiul pentru a merge la Miercurea Ciuc, de unde vor pleca la Budapesta și Viena pentru a disputa două partide amicale. Antrenorul slovac al echipei, Dusan Kapusta a explicat, pentru Prosport, cu ce gânduri abordează ediția din acest an a Mondialelor. Adversarele României sunt Belgia, Bulgaria, Irlanda, Islanda și Serbia.

Cum decurge pregătirea?
Ne-am reunit la începutul acestei săptămâni, am intrat zilnic pe gheață și pot să spun că antrenamentele au decurs conform așteptărilor. Ieri am avut, la Buzău un antrenament demonstrativ și totul a fost bine. Aștept ca la Miercurea Ciuc să ni se alăture și jucătorii de la Dunaujvaros, Vargyas și Borsos.

Pe ce ați pus accentul în antrenamente?
Ținând cont de faptul că unii jucători au terminat mai devreme campionatul iar alții au jucat până acum câteva zile, am încercat să ne axăm mai mult pe tactică și mai puțin pe partea fizică. Tactica este cea mai importantă momentan.

Cunoașteți echipa României? Ați mai văzut-o jucând?
Am fost antrenor al echipei Ungariei și trei ani consecutiv am avut ca adversară România. În cele trei meciuri pe care le-am văzut am putut să-mi fac o părere despre stilul de joc și lot în general, pentru că am observat că sunt foarte puține schimbări în ceea ce privește componența lui.

Una dintre probleme echipei este eficiența, se pasează mult, dar nu se marchează. Cum vă gândiți să ameliorați asta?
Încerc să abordez altă tactică cu băieții, tactică prin care le-am cerut să tragă mai mult la poartă, să nu le fie frică să-și asume responsabilitatea șutului. Cred că au înțeles și vreau să văd asta în următoarele meciuri.

O altă problemă este cea legată de lipsa fundașilor…
Avem opt fundași, deocamdată atâția sunt, va fi greu să ne descurcăm așa. Deși mi-aș fi dorit patru linii, în acest moment putem alinia pe gheață trei linii destul de bune și de echilibrate.

Două săptămâni de cantonament și două meciuri amicale. Este suficient pentru a pregăti un Campionat Mondial?

Nu, evident că nu. Nu sunt mulțumit cu asta, aș fi vrut să ne întâlnim de mai multe ori, chiar în timpul sezonului, să avem mai multe meciuri de pregătire. Dacă găseam două, trei zile, cât să facem câteva antrenamente împreună și să discutăm mai mult, să stabilim anumite direcții, era extraordinar. Dar acum trebuie să ne mulțumim cu ceea ce avem și sper ca la anul, în programul competițional, să existe aceste ferestre pentru națională.

Care sunt punctele tari și punctele slabe ale echipei?
Nu avem destui jucători și astfel nu este concurență pe posturi, iar punctul câștigător este mentalitate echipei, fiecare jucător vrea să lupte pentru a câștiga meciuri. Asta este ceea ce contează, pentru că aici se poate construi.

Cum vi se pare hocheiul românesc?
Din ceea ce am văzut se apropie de cel maghiar și dacă vom promova acum, cred că vor exista schimbări destul de mari.

Care este obiectivul pentru acest Mondial?
Primul loc, adică promovarea este principalul țel. Cu Belgia va fi cel mai greu, trebuie să fim atenți la meciul acesta și trebuie să le câștigăm obligatoriu pe celelalte. Cred în acest obiectiv și tocmai de aceea vom lupta pentru el.

Faptul că jucăm acasă este un avantaj?
Categoric, pentru că îi cunosc pe spectatorii din Ciuc, cât de pasionați sunt și mă bazez pe ei. Îmi doresc ca în meciul cu Belgia, publicul să fie al șaselea jucător.

Mirela Basescu
Publicat: 30 03. 2008, 11:01
Actualizat: 30 03. 2008, 11:32