KELEMEN** KAMIKAZE

Redactor:
Marius Hutu
KELEMEN** KAMIKAZE
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patinatorul Kelemen Zoltan se înscrie lejer în capitolul
„miracole”, capitol pe care România îl va prezenta la Jocurile
Olimpice de iarnă de la Vancouver (12-28 februarie). Fără patinoare
și fără bani, sportivul de la Miercurea Ciuc a ajuns să se întreacă
totuși cu starul Evgheni Plușenko.

Revenit de la Europenele de la Tallinn (Estonia), unde a încheiat
pe un meritoriu loc 19, Kelemen Zoltan și-a prezentat ieri, la
Brașov, câteva elemente din exercițiul pe care îl va executa și la
Jocurile Olimpice. Cadrul? Total diferit față de ce va fi la
Vancouver: hibernal și cu gheață neadecvată pentru un concurs. „La
Brașov chiar este foarte bine. Niciunde în țară nu avem însă gheață
de calitate, ce să mai spun de condiții de pregătire… Dacă mi
s-ar cere să dau o notă pentru gheața din România, atunci aș oferi
nota 2! Apoi, la București, frigul este pătrunzător. În urmă cu
două zile, cred că în sală au fost sub -20 de grade. Mi-a luat foc
fața când am ieșit la antrenament. Ce să mai spun de lumină, parcă
am fi în mină, la Petroșani”, a glumit amarnic Kelemen Zoltan,
care, din cauza condițiilor, este obligat să se antreneze cu geaca
pe el.

6.000 de euro prin forțe proprii

Ca să prindă totuși JO, patinatorul român a făcut sacrificii. Prin
forțe proprii, a strâns 6.000 de euro, astfel încât să poată pleca
într-un cantonament de șase săptămâni în străinătate. „Jumătate din
sumă am primit-o de la «Dansez pentru tine», iar cealaltă parte am
obținut-o de la un sponsor. Altfel, nu aveam cum să mă pregătesc
pentru Europene, ultimul test înainte de Olimpiadă”, a susținut
sportivul.

După ce s-a antrenat și a concurat pe aceeași gheață cu Plușenko la
Tallinn, Kelemen Zoltan va face același lucru și la Vancouver. „Nu
m-am emoționat deloc în fața lui. Este un om normal, pe mine nu m-a
impresionat cu nimic. Mie îmi place Alexei Yagudin”, a povestit
sportivul. El este singurul patinator senior din țară, are un venit
sub 1.000 de lei la club și concurează cu un ochi de sticlă, alte
elemente care conturează tabloul unui miracol.


3,5 rotații poate executa în
acest moment Kelemen Zoltan, maximul în patinaj fiind patru
rotații

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Considerat
Considerat "numărul 1" şi "pictor" de Gigi Becali, fotbalistul a ajuns doar partener de antrenament la FCSB! "Nu a vrut…
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe, TVA de 21% şi acord cu FMI
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe,…
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×