Khabib s-a întors acasă! Fanii au umplut stadionul pentru a-l vedea pe eroul din Dagestan care l-a răpus pe Conor McGregor: „M-am rugat la Allah să mă lase singur în cușcă cu acest clovn!” | VIDEO

Khabib Nurmagomedov și-a păstrat titlul mondial la categoria ușoară a UFC. El a reușit să-l învingă în runda a patra, prin ștrangulare, pe Conor McGregor. După lupta din cușcă s-a pornit o bătaie generală, rusul atacându-l pe Dillon Danis, din echipa rlandezului, iar cei din staff-ul luptătorului din Dagestan au continuat conflictul, Conor fiind lovit pe la spate, chiar în cușcă.

„M-am rugat la Allah pentru un singur lucru, să mă lase singur în cușcă cu acest clovn. I-am cerut asta în fiecare zi. M-am rugat să nu avem răni, să ne recâștigăm tăria și să fim închiși acolo, în cușcă. Pentru că multe au fost spuse în afara cuștii, am spus că odată ce ușa va fi închisă, nu voi mai fi responsabil pentru acțiunile mele”, a declarat Khabib în fața fanilor.

El le-a arătat suporterilor prezenți pe arena Anzhi din Dagestan și centura de campion, deși inițial președintele UFC, Dana White, a refuzat să i-o ofere din cauza incidentelor create de el și echipa sa: „Primul lucru pe care am vrut să i-l arăt a fost diferența dintre poporul lui și poporul nostru. Noi ne cunoaștem istoria, ne știm străbunii și lucrurile prin care au trecut. Nimic nu ne poate învinge”.

„Unii spun că am făcut un lucru rău, alții că am făcut bine. Nu poți închide un vultur în cușcă și le-am arătat asta”, a comentat Khabib cele întâmplate la finalul luptei cu irlandezul.

La stadion s-au vândut sute de Papakha (celebra căciulă purtată de Khabib), iar la prezentarea lui Nurmagomedov au fost prezenți și fanii echipei de fotbal Anzhi Makhachkala.
 

Publicat: 09 10. 2018, 15:18
Actualizat: 09 10. 2018, 15:19