La 31 de ani vrea să agațe patinele în cui! Plușenko:** „Olimpiada din 2014 va fi, sper, ultima mea competiție, apoi voi face show-uri”

Evgheni Plușenko a declarat, marți, într-o conferință de presă la București, că speră ca Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014 să fie ultima competiție la care participă și să se dedice apoi show-urilor, dar și înființării unui teatru cu patinatori și muzicieni și unei școli de patinaj.

Evgheni Plușenko, multiplu campion mondial și european și campion olimpic în 2006, a fost prezent, alături de violonistul Edvin Marton, la conferința de presă dedicată show-ului „Kings on Ice”, ce va avea două reprezentații pe 7 aprilie la Patinoarul „Mihai Flamaropol” din Capitală.

Cu această ocazie, Plușenko a spus că se simte bine, după operația la genunchi pe care a suferit-o în urmă cu două săptămâni, și se antrenează pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014, de la Soci, Rusia.

„Aș vrea să le schimb atitudinea patinatorilor: pot să patineze tot și tot mai mult, dacă le place competiția. Mie îmi place competiția, îmi place atmosfera, adrenalina. Sunt un luptător pe gheață. am patinat cu mulți patinatori, trei generații deja, și tot mai particip la competiții, sunt în continuare numărul unu. Și mai vreau să merg la o olimpiadă, va fi a patra. Vreau să fiu pe podium în 2014, la Soci, voi lupta pentru prima poziție”, a spus Plușenko, adăugând că va avea atunci vârsta de 31 de ani, la care niciun bărbat nu mai patinează în competiții.

„După Jocurile Olimpice (de la Soci, n.r.), sper ultimele, am terminat cu sportul și o să fac show-uri”, a spus patinatorul, menționând că își mai dorește să înființeze un teatru Plușenko, unde să lucreze patinatori și muzicieni, dar și o școală care să-i poarte numele și unde să predea.

Plușenko a vorbit și despre perioada de pauză, din 2006 – 2008, când a practicat multe alte sporturi, de la fotbal, despre care a precizat că este preferatul său, la tenis, golf, bowling, paintball și biliard. „Soția mea m-a adus înapoi la sport, la lumea mea. Îmi zicea: «Trebuie s-o faci, pentru țara ta, pentru patinaj»'”, a spus Plușenko, fiind întrebat cine îl inspiră.

„Când ajungi la o competiție și vezi 15.000 de oameni și toată lumea se uită la tine și așteaptă să faci o greșeală… E ceva de care am nevoie”, a mai spus Plușenko. „E sport. Azi te simți bine, mâine poți să fii rău, poți să te accidentezi. La ultima competiție, în Anglia (Campionatul Mondial din 2012, de la Sheffield, unde s-a clasat pe primul loc la probele individuale masculine), doctorul mi-a făcut cinci injecții, în 12 ore”, a mai menționat el. „Pentru mine, locul al doilea înseamnă să pierzi”, a mai declarat Plushenko.

„Mi-ar plăcea să patinez pentru voi, cu noile mele programe, cu vechile mele programe (…), cu prietenii mei, Brian Joubert, Stephane Lambiel, cu dușmanii mei”, a glumit el, precizând că este prieten cu ceilalți patinatori din show-ul „Kings on Ice”, chiar dacă pe gheață sunt dușmani.

La rândul său, Edvin Marton a spus că a compus muzică nouă pentru acest spectacol. „Am scris ceva nou pentru final. E foarte important pentru mine ca oamenii care vin la spectacol să audă piese noi (…) și să nu uităm marile hituri din trecut”, a spus Marton. El a și cântat la conferința de presă pe vioara sa Stradivarius.

Show-ul „Kings on Ice”, programat pe 7 aprilie, la Patinoarul „Mihai Flamaropol” din Capitală, va mai avea o reprezentație, în aceeași zi, după ce biletele pentru spectacol au fost epuizate, au anunțat în februarie organizatorii, Amphitrion. Astfel, prima reprezentație va avea loc de la ora 15.00, iar a doua – cea anunțată inițial -, de la ora 20.00.

Spectacolul „Kings On Ice” se află anul acesta la cea de-a patra ediție, printre cei care țin capul de afiș, alături de Evgeni Plushenko și Edvin Marton, numărându-se Brian Joubert, Stephane Lambiel, Surya Bonaly, Fumie Suguri, alături de perechile Ekaterina Bobrova – Dmitri Soloviev, Vera Bazarova – Yuri Larionov (vicecampioane europene la probele de dans și perechi de anul acesta) și Fiona Zaldua – Dmitri Sukhanov.

Biletele pentru cel de-al doilea spectacol „Kings on Ice” 2012 sunt disponibile la Patinoarul „Mihai Flamaropol”, în rețeaua magazinelor Diverta și online, pe www.myticket.ro, la aceleași categorii de preț, respectiv: 100 de lei, 150 de lei, 200 de lei, 250 de lei, 350 de lei și 400 de lei.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 20 03. 2012, 20:07
Actualizat: 20 03. 2012, 20:08