Sesiunea finală a optimilor de la Mondialul de la Crucible a durat mai puțin de o oră, iar Neil Robertson s-a calificat în sferturi după un joc fără cusur, încheiat cu un breakde 145 de puncte, la doar două puncte de cel maxim
Neil Robertson are doar două break-uri maxime în carieră, realizate în 2010 și 2013, însă la Crucible, în acest an, a fost cel mai aproape de 147 de puncte consecutive, combinând de fiecare dată bilele roșii cu cea neagră. Dacă în primul tur, cu Jamie Jones, australianul s-a oprit la 143 de puncte, ultimul frame din meciul din optimi, cu Ali Carter, l-a adus pe Robertson și mai aproape de al treilea break maxim din carieră. Din păcate pentru el, Robertson s-a oprit la doar 145 de puncte, jucând în doar două instanțe bila roz în locul celei negre, care i-ar fi oferit 147 de puncte.
Sesiunea finală a optimilor de finală a durat sub 60 de minute, după ce și Ronnie O’Sullivan a încheiat repede meciul cu Matthew Stevens, care n-a emis pretenții. După un break de 63 de puncte al lui Stevens, O’Sullivan a replicat cu un break de 77 de puncte pentru a învinge cu 13-5. În sferturi, Ronnie va juca împotriva lui Stuart Bingham, pe care l-a învins cu 13-4 în sferturile din 2013, atunci când a și câștigat titlul.
Sferturile de finală ale Mondialului de snooker din acest an încep marți, de la ora 12:00, cu prima sesiune a jocurilor Ding Junhui – Judd Trump și Anthony McGill – Shaun Murphy.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER