La patru ani distanță, un campion mondial a rupt tăcerea: „Am pierdut deliberat!”

„Scoțianul zburător” al darts-ului, încoronat campion mondial în 2015, a dezvăluit, la patru ani distanță, că în 2011 a refuzat să câștige un meci, în cadrul Premier League darts – la Glasgow. Gary Anderson a preluat rapid conducerea în duelul direct cu englezul Adrian Lewis, 3-0, însă apoi a pierdut, 3-8. „Da, am pierdut deliberat. Nu am vrut să câștig, după ce s-a întâmplat acolo. A fost o rușine„.

Concret, la intrarea în zona de concurs, adversarul său a fost luat la țintă de spectatori, cu fel de fel de obiecte, îar în timpul meciului, s-a aruncat cu monede înspre cei doi jucători. „Noaptea aceea, a fost rău. Sunt un scoțian mândru, dar ceea ce s-a întâmplat acolo m-a dezgustat. Aidy îmi este prieten, a fost teribil. Dacă este să joc, vreau să o fac așa cum se cuvine. În condițiile în care spectatorii au făcut ceea ce au făcut, Adrian nu putea să joace de niciun fel. Am fost peste tot în lume și nu am văzut nicăieri așa ceva. Sper să nu mi se mai întâmple asta niciodată„, a explicat pentru BBC jucătorul de 44 de ani.

  • La darts, turneele de Premier League sunt onpetiții desfășurate în sistem de grupe, cu 10 jucători la start, iar învingătorul ia până la 200.000 de lire sterline premiu.
Publicat: 07 12. 2015, 16:18
Actualizat: 07 12. 2015, 16:19