La revedere, America! Bună, Europa! Halep își face încălzirea pentru Roland Garros: urmează Stuttgart, Madrid și Roma

Turneul de la Miami a închis prima parte a sezonului american pentru Simona Halep. Patru săptămâni de tenis intens, care s-au terminat cu trofeul la Indian Wells, primul Turneu Premier Mandatory câștigat în carieră, și o semifinală de vis cu Serena Williams, la Miami. Simona urmează să se întoarcă pentru câteva zile în țară pentru a se odihni, după care va începe seria turneelor ce pregătesc Roland Garros-ul.

Deși a declarat în repetate rânduri că nu știe dacă va putea participa din cauza programului încărcat la meciul de Fed Cup dintre România și Canada, din play-off-ul pentru Grupa Mondială, șansele ca Simona să facă parte din team-ul Alinei Tecșor sunt minime. Pe lângă faptul că întâlnirea este programată în Canada, și perioada de disputare, 18 și 19 aprilie este apropiată de primul mare turneu european, Stuttgart. Ori asta ar însemna un tur de forță pentru numărul 3 mondial care ar trebui să se afle  pe 19 aprilie la Montreal, ca o zi mai târziu să se afle în orașul german, adaptată la diferența de fus orar de 9 ore.  


La Galați, Simona a ajutat echipa României să învingă Spania, în Fed Cup

După ce se va odihni câteva zile acasă, la Constanța, Simona va începe sezonul european de zgură, cu primul mare turneu de pe Bătrânul continent, „Porsche Tennis Grand Prix” de la Stuttgart, programat între 20 și 26 aprilie. Turneul german este unul dintre cele mai spectaculoase din circuit, pe lângă premiile totale de 731,000 dolari, câștigătoarea pleacă acasă la volanului unui Porsche 911 Carrera. Simona va fi aici cap de serie numărul 2, după Maria Șarapova, câștigătoarea ultimelor trei ediții la Stuttgart. Anul trecut, Simona pierdea în turul secund, în fața Svetlanei Kuznețova, cu 7-5, 7-6 (4).

Câteva zile de pauză și urmează un turneu important în care Simona are de apărat 650 de puncte, „Mutua Madrid Open”, ce va avea loc între 2 și 9 mai. La ediția trecută, Simona pierdea finala cu Maria Șarapova, 1-6, 6-2, 6-3, la finalul unei competiții în care a trecut de câteva adversare de top Sabine Lisicki, Ana Ivanovic și Petra Kvitova. Mai mult, la turneul patronat de Ion Țiriac, Simona este pe afișul competiției, alături de Roger Federer.



Halep și Federer, pe afișul turneului Premier Mandatory de la Madrid, dotat cu premii în valoare totală de 4,785,714 dolari

Următoarea oprire pentru eleva lui Victor Ioniță va fi la Roma, la turneul „Internazionali BNL D’Italia”, de categoria Premier 5,cu premii totale de 2,120,000 de dolari, ce are loc între 11 și 17 mai. Anul trecut, Simona s-a retras în optimile de finală din cauza unor probleme la mușchii abdominali. Ea ar fi trebuit să o întâlnească atunci pe Carla Suarrez Navarro.

După trei turnee de zgură urmează marele examen la Roland GARROS (19 mai – 7 iunie), turneu de Mare Șlem unde Simona a fost finalistă în 2014.

Publicat: 03 04. 2015, 16:53
Actualizat: 03 04. 2015, 16:54