Florin Cernat, căpitanul echipei FC Oțelul, merge în această seară, împreună cu toți coechipierii săi, la patinoarul din Galați, pentru a-i susține pe hocheiștii de la CSM Dunărea în meciul decisiv pentru calificarea în finala Ligii Naționale, contra celor de la Corona Brașov.
Cernat avea de gând să ajungă singur la acest meci important pentru oraș, însă o va face cu o bucurie amplificată de faptul că și coechipierii săi de la Oțelul au fost de acord să-i susțină pe hocheiști direct din tribune.
„La astfel de meciuri susținerea din tribune este de cele mai multe ori factorul care decide învingătorul. Noi, sportivii, simțim cel mai bine ce înseamnă sprijinul publicului. Știm ce înseamnă să-l primești, tocmai de aceea acum trebuie să fim în partea cealaltă, a celor care-l oferă. Sportul gălățean este în fața unei performanțe istorice și Galațiul o va obține prin unitate și pasiune. Vom fi cu toată echipa la patinoar, suporteri ai Galațiului sportiv. Sper să fim înconjurați de cât mai mulți dintre suporterii noștri”, a spus Florin Cernat.
Pe lângă echipa de fotbal și clubul de baschet Phoenix a confirmat că va avea la patinoar cel puțin componenții celor două echipe de seniori. „Am și dat pentru luni zi liberă echipei de băieți, pentru a putea fi toți la patinoar. Sper să reușim la timp să mobilizăm și echipele de juniori. Acum este momentul să arătăm că sportul în Galați înseamnă unitate, iar forța pe care o avem când suntem uniți să o demonstrăm printr-o calificare istorică în finală. O vom obține luptând împreună, hocheiștii pe gheață, iar noi în tribună”, a declarat Florin Nini, managerul clubului Phoenix.
Dunărea Galați e la un pas de a face istorie. Dacă învinge azi Corona Brașov ajunge pentru prima dată în finala Ligii Naționale de hochei
Cătălin Geru: „Dacă ajungem în finală, acesta va fi ultimul meu sezon”
Cel mai mare succes din toate timpurile pentru Dunărea a fost câștigarea Cupei României, în 1988, dar în campionat niciodată nu s-a ajuns mai sus de locul trei, astfel că obținerea calificării în finală, astăzi, ar însemna cea mai mare performanță din istoria hocheiului gălățean.
Căpitanul echipei, Cătălin Geru, a spus că își dorește enorm să trăiască pe gheață jucarea unei finale, apoi să se retragă. „Dacă ajungem în finală, acesta va fi ultimul meu sezon. Îmi doresc din tot sufletul să jucăm finala, ar fi cea mai mare performanță din istoria clubului în campionat. Plus continuarea visului de a fi campion și cu Dunărea. Conform calculelor hârtiei, valoric, cei de la Brașov au echipă peste noi, dar vom compensa asta la fel ca în primele două meciuri, prin dăruire și cu sprijinul publicului. Avem nevoie de cât mai mulți susținători, îi aștept pe gălățenii mei alături, la Patinoar”, a declarat Geru, legendarul hocheist în vârstă de 47 de ani, care s-a aflat pe gheață în 1988, la obținerea singurului trofeu din istoria CSM Dunărea, Cupa României.
Importanța acestui meci a generat o mobilizare uluitoare în oraș, una fără precedent, pentru că de data aceasta nu este vorba doar de una a suporterilor, ci și a celorlalți sportivi, a tot ce înseamnă Galațiul sportiv. De partea cealalaltă, Corona Brașov a anunțat că vine însoțită de 200 de suporteri.
Nimenko a scăpat de suspendare și poate juca pentru Dunărea în meciul calificării în finală
Altfel, CSM Dunărea va putea conta în această partidă și pe unul dintre cei mai importanți jucători ai săi, ucrainianul Dmytro Nimenko. Acesta a primit pedeapsă de meci în jocul al treilea al semifinalei, primul de la Brașov, iar Comisia de Disciplină l-a suspendat pentru patru partide. CSM Dunărea a făcut apel, a adus ca probă înregistrarea video a meciului, demonstrând că Nimenko nu și-a scuipat adversarul, așa cum au considerat arbitrii. Duminică, apelul clubului gălățean a fost admis, astfel că suspendarea lui Nimenko a fost ridicată și acesta va putea juca.
Dmytro Nimenko va juca pentru Dunărea în meciul decisiv
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER