Lance Armstrong, invitat să facă Turul Franței 2015, cu o zi mai devreme față de protagoniști în scopuri caritabile. Reacția promptă a șefului ciclismului mondial
This browser does not support the video element.
Americanul Lance Armstrong a primit o invitație din partea fostului fotbalist englez, Geoff Thomas (50 ani, diagnosticat în 2003 cu leucemie), de a participa la strângerea de fonduri pentru susținerea cercetărilor în vederea descoperirii unui tratament eficient împotriva maladiei pe care el a reușit să o învingă. Obiectivul britanicului care, potrivit mărturiei sale, a primit, odată cu diagnosticul, o prognoză de maximum trei luni de viață, este ca, alergând fiecare dintre cele 21 de etape ale Turului Franței, cu o zi înainte de proba propriu-zisă, să adune suma de un milion de lire sterline din donații (1,4 milioane de euro).
Președintele UCI (Uniunea Ciclistă Internațională) i-a cerut însă americanului care a recunoscut că s-a dopat în timpul câștigării celor șapte ediții ale Marii Bucle câștigate, titlurile fiindu-i retrase, să refuze invitația fotbalistului britanic, în condițiile în care forul mondial, oficial, nu are autoritatea de a-i interzice participarea. „Sunt convins că Geoff Thomas are intenții bune, dar personal, cred că este complet inadecvat și este o lipsă de respect majoră față de Tur, față de cicliști, față de UCI și față de întreaga comunitate anti-doping„, a transmis șeful ciclismului mondial, Brian Cookson, potrivit Daily Mail.
„Cred că Lance ar putea găsi o altă variantă mai bună pentru a strânge fonduri„, a conchis președintele UCI, cel care a punctat clar „nu sunt nerăbdător să fiu președintele care îl reprimește pe Lance Armstrong în ciclism„, notează Daily Mail.
- Geoff Thomas a condus Crystal Palace, din postura de căpitan, în finala Cupei Angliei, în 1990, cu Manchester United – Londonezii au pierdut finala cu 1-0, la rejucare, după ce prima partidă s-a terminat la egalitate, scor 3-3