Larisa Iordache se retrage din gimnastică! Și-a depus actele pentru rentă | EXCLUSIV

larisa iordache retragere gimnastica renta
Vezi galeria foto - 19 poze

La începutul acestei luni, mai precis pe data de 3 decembrie, gimnasta Larisa Iordache suferea o nouă intervenție la picior, într-o clinică privată din Viena. A revenit în țară purtând o cizma ortopedica, recomandata de medici după o astfel de intervenție.

După această ultimă operație Larisa a luat însă și decizia de a se retrage definitiv din gimnastica de mare performanță.

Potrivit surselor Prosport, valoroasa sportivă și-a depus la Ministerul Sportului actele în vederea obținerii rentei viagere. Ea a anunțat și conducerea clubului Dinamo că nu va mai continua ca sportivă.

Larisa Iordache se retrage din gimnastică! Și-a depus actele pentru rentă

Larisa Iordache va lucra ca antrenoare alături de soții Moldovan.

De la începutul anului viitor, „Lari”, care este absolventă a Universitatii Naționale de Educație Fizică și Sport, va putea activa ca antrenoare.

Sursele ProSport dezvăluie că Larisa va lucra în sala Dinamo, alături de foștii ei antrenori, pe care i-a considerat tot timpul ca pe niște părinți, soții Lăcrămioara și Cristi Moldovan.

„Este o decizie pe care a luat-o în urmă cu câteva săptămâni și trebuie respectată ca atare. Larisa rămâne un nume important în gimnastica artistică de la noi și trebuie să-I mulțumim pentru tot ceea ce a făcut în acest sport”, arată sursele noastre, care adaugă: „Îi place mult gimnastica și sunt convins că se va descurca de minune și din postura de antrenoare”.

Larisa Iordache, o carieră plină de accidentări

Ca și gimnastă Larisa Iordache a fost considerată un talent sclipitor. O sportivă cu un potențial uriaș care ar fi avut posibilitatea să obțină performanțe fabuloase. Însă, din păcate, carieră ei a fost măcinată de foarte multe accidentări.

Ultima s-a produs în timpul calificărilor pentru finalele olimpice. Ajunsa în finala de la bârnă, Larisa nu a putut concura din această cauză!

Altfel, Larisa se va relaxa într-o vacanță de vis, în Norvegia. Invitația a venit din partea antrenorilor ei, soții Moldovan, care vor fi însoțiți și de fiica lor.

Publicat: 15 12. 2021, 17:57