Legenda

Viorel Radu a fost portarul care ne-a menținut ani întregi în prima divizie a hocheiului mondial. I se spunea „Hasek al României” și timp de 13 ani consecutiv a fost titular pe unul dintre cele mai grele posturi din sportul cu puc și crosă. Acum, la 38 de ani, Viorel Radu face naveta între serviciu și hochei, acasă, la Galați.

Pe faleza pustie, stropii de ploaie se amestecă cu lapovița care bate din toate părțile. Lângă „Pânzarul lui Ștefan cel Mare”, Viorel Radu ascultă atent indicațiile fotografului. „Trebuie să ne grăbim un pic, să putem sta și de vorbă, că pe la 16:00 trebuie să fiu la patinoar să mă pregătesc pentru meciul de azi”, reușește el să strecoare printre rafalele de ploaie.

Dă zilnic piept cu pericolul

Viața celui mai bun portar din ultimii 20 de ani ai hocheiului românesc se împarte acum, între muncă, familie și hochei. Lucrează în Poliție, dar are un serviciu despre care nu poate vorbi mult. „Avem reguli care ne interzic acest lucru”, se scuză el, însă recunoaște că tot ce a făcut în hochei, ca pregătire fizică, îl ajută acum. „E o structură delicată a MIRA, dar îmi place ceea ce fac. Viața de polițist nu e ușoară, ești zilnic pus în față cu pericolul”, explică el.

Băiatul lui face fotbal la Oțelul

Hochei joacă și acum. Apără poarta celor de la Dunărea Galați, fiind unul dintre veteranii echipei. Aici, în urmă cu 32 de ani, deslușea tainele acestui sport. De atunci a jucat la mai toate echipele, a trăit în București, a văzut o mulțime de locuri, dar s-a întors acasă: „Mulți m-au întrebat dacă nu e un oraș mic pentru mine, dacă nu-mi vine să-mi iau câmpii. Nu, aici e acasă pentru mine, sunt familia mea, rădăcinile mele, totul”. În România, hocheiul este un sport în care câștigi cât să te descurci de la o zi la alta. „Sincer din hochei nu se poate trăi. Ajungi să ai o familie pe care trebuie să o întreții și e greu”, spune el. Are un băiat de 9 ani, Gabriel, care face fotbal la grupa de copii de la Oțelul. „L-am dus la patinoar, îi place, dar a ales fotbalul. Nu știu dacă e ceva serios, nu vreau să-l forțez cu nimic. E alegerea lui”, spune tatăl, mândru.

Perceput ca golan

Considerat un tip vulcanic, Viorel Radu este renumit și prin clinciurile pe care le-a avut pe gheață. „La noi, bătăile în hochei sunt percepute ca niște manifestări huliganice. Dacă te bați, ești perceput ca golan. Dar se uită că e un sport de contact. De multe ori am observat că lumea vorbea despre mine ca despre un bătăuș”, explică el. Mai matur și mai responsabil, el mărturisește că acum stă departe de aceste înfruntări: „Ca părinte, dacă aș vedea bătăile, aș ezita să-mi dau copilul la acest sport“.

Fără români

Deși evoluează în al doilea eșalon valoric, Radu Viorel urmărește și jocul celor din primul eșalon. „Este spectaculos, plăcut de urmărit. Păcat că auzi doar de Wallenberg, de Severson. În campionatul României ucrainenii se bat cu slovacii, e o nebunie întreagă. Bine, dar jucătorii români unde sunt?”, oftează el.

Echipa națională este un capitol nedecis

Ultimele meciuri în care a „închis” poarta României au fost la CM din 2006, din Bulgaria. „Nu știu ce s-a întâmplat, pur și simplu nu am mai fost chemat. Probabil s-au gândit că nu aș mai face față, sau nu știu… Nu am primit vreo explicație, nu mi s-a spus în față care este motivul”, afirmă el cu tristețe.