Legenda schiului alpin, **Hermann Maier și-a încheiat cariera

Dublul campion olimpic, Hermann Maier, a anunțat astăzi că se
retrage din activitate, după una din cele mai prodigioase cariere
din istoria skiului alpin, în timpul căreia a fost aproape și de a
i se amputa un picior într-un accident de motocicletă în 2001.

În vârstă de 36 de ani, Maier s-a operat la genunchi după
sezonul trecut, principalul motiv și pentru retragere.
„Vitezomanul” austriac a câștigat două medalii de aur la Jocurile
Olimpice de la Nagano în 1998 și este triplu campion mondial. A
câștigat 54 de etape de Cupă Mondială și patru titluri la general.
„M-am gândit mult, dar am decis spontan că acum e cel mai bine să
mă retrag”, a spus Maier, care abia reluase pregătirile după
operație, săptămâna trecută, la Soelden. „Sunt sănătos acum și așa
vreau să rămân”, a explicat Maier, care abia s-a abținut din
lacrimi la conferința de presă. „Am vrut să mă refac și am reușit
asta. Doar așa puteam decide dacă îmi mai pot continua cariera sau
nu”, a continuat Maier, care a scăpat la limită dintr-un accident
groaznic de motocicletă în urmă cu opt ani. A stat pe tușă doi ani
atunci, doctorii au luat în calcul chiar amputarea piciorului, dar
până la urmă Maier a revenit în 2004 în competiție!

Federația Austriacă de Ski speră ca Maier să fie în continuare
implicat în ski, dar acesta nu a confirmat încă: „Pentru moment,
sunt bucuros că am luat această decizie. Aștept să văd ce urmează,
cu siguranță vor fi lucruri interesante”.

Maier n-a avut succes ca junior și a prins echipa de Cupă
Mondială a Austriei abia la 23 de ani, în 1996. Un an mai târziu
câștiga prima sa cursă, la Garmisch. La Jocurile Olimpice de la
Nagano, a avut un accident la viteză foarte mare în cursa de
coborâre, dar a câștigat problele de slalom uriaș și super-uriaș
după doar câteva zile! Atunci a primit porecla „Herminator”, cu
trimitere la Terminator, personak interpretat de alt austriac la
origine, Arnold Schwarzenegger. Ultima victorie a lui Maier s-a
petrecut în noiembrie 2008, super-uriașul de la Lake Louise.

Publicat: 13 10. 2009, 18:57
Actualizat: 13 10. 2009, 18:58