Legenda snookerului, Ronnie O’Sullivan, vine în România!

Celebrul jucător de snooker, Ronnie O’Sullivan (43 de ani) vine în România, la București, la data de 5 octombrie, pentru a lua parte la un eveniment special organizat în memoria comentatorului Marius Ancuța, la Circul Metropolitan București.

La acest eveniment, Ronnie O’Sullivan va evolua împotriva multiplului campion mondial, Reanne Evans.

Doi jucători români vor avea șansa să joace câte o partidă cu celebrul jucător britanic.

Biletele pentru acest eveniment costă între 260 și 660 de lei. Cumpărătorii pachetului Meet & Greet au șansa de a se întâlni cu Ronnie O’Sullivan și se vor putea fotografia cu vedeta snookerului mondial.

Marius Ancuța, cel mai cunoscut comentator român de snooker, a murit, în anul 2018, la vârsta de 50 de ani.

 

Publicat: 12 09. 2019, 11:30
Actualizat: 12 09. 2019, 11:31