Legendarul antrenor rus Viktor Tihonov, care a câștigat cu echipa sovietică de hochei pe gheață opt titluri mondiale și trei olimpice, a încetat din viață, la vârsta de 84 de ani, a anunțat, luni, federația din Rusia, informează AFP.
„În această noapte, hocheiul rus și toți sportivii din țară au pierdut un om de neînlocuit: legendarul antrenor și celebrul jucător de hochei Viktor Vassilievici Tihonov a murit” după o lungă suferință, a precizat forul rus într-un comunicat.
Tihonov era simbolul perioadei de glorie a hocheiului sovietic: sub conducerea sa, echipa Uniunii Sovietice a câștigat titlul mondial de opt ori în perioada 1978-1990 și aurul olimpic în 1984, 1988 și 1992.
După căderea URSS-ului, Viktor Tihonov a rămas în funcție până în 1994. El a demisionat după ce la Lillehammer, pentru prima dată în istorie, echipa rusă nu a obținut nicio medalie la Jocurile Olimpice.
Federația Rusă de Hochei pe gheață a anunțat că la meciurile de luni din Liga continentală se va ține un minut de reculegere.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER