„Libertatea mișcării” este deviza sub care s-a desfășurat prima ediție din „Cupa Orașului Otopeni-Mircea Romașcanu”, competiție dedicată ciclismului. Totul a început cu mai multe luni în urmă, atunci când primarul orașului Otopeni, Silviu Gheorghe s-a întâlnit pe stradă cu fostul mare campion, Mircea Romașcanu, băștinaș al urbei ilfovene. A fost momentul în care la CS Otopeni s-a născut secția de ciclism. „Această secție a apărut ca o normalitate. Îi sfătuiesc pe toți să pedaleze, pur și simplu. Eu nu aș fi putut trăi fără ciclism!”, a spus Romașcanu, noul antrenor al cicliștilor din Otopeni. Iar Alexandru Ciocan și coechipierii săi au atacat cu succes competiții de anvergură precum „Turul Dobrogei”, „Turul Municipiului Reghin” și, evident, „Turul României”. Dar, dincolo de aceste competiții, Otopeniul și-a dăruit propria cursă denumită sugestiv „Cupa Orașului Otopeni-Mircea Romașcanu”.
Emulația a fost mare, iar participarea generoasă, de la copii de 6 ani, la campionul acestei prime ediții, cunoscutul Andrei Nechita, viitorul reprezentant al României la Olimpiada de la Londra. Finalul? Nu există un final pentru că această competiție va deveni una tradițională!
„A fost onorant pentru mine să particip și să câștig această competiție. Sper să particip și anul viitor”, a declarat Andrei Nechita
„Nu mă gândeam ca această cursă să creeze o asemenea emulație. Sunt onorat și totodată foarte emoționat„, a declarat Mircea Romașcanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER