Lipă, realeasă președinte la FR de Canotaj. Primele declarații
- Elisabeta Lipă a fost realeasă, joi, în funcția de președinte al Federației Române de Canotaj, după ce fost votată în unanimitate de către cei 31 de membri prezenți la Adunarea Generală de alegeri.
Elisabeta Lipă, în vârstă de 52 de ani, este președinte al Federației Române de Canotaj din 2009. Lipă a fost și președinte al Clubului Sportiv Dinamo București până în 2015, când a preluat postul de ministru al Tineretului și Sportului (până în ianuarie 2017).
La Adunarea Generală de joi au fost prezenți 31 de delegați din 34 de structuri afiliate la federație. Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Alexandru Dunca, și președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, au asistat la adunare.
„Federația a încheiat ciclul olimpic 2013-2016 cu obținerea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Rio. Medalia de bronz obținută de echipajul feminin de 8+1 a ridicat palmaresul Federației de Canotaj la un total de 38 de medalii olimpice, 19 de aur, 10 de argint și 9 de bronz. De altfel, în întreg ciclul olimpic al României, canotajul, în urma rezultatelor oficiale obținute de sportivii noștri, s-a situat astfel: în 2013 și 2014 pe locul întâi, iar în 2015 și 2016 pe locul doi. Evident, este loc de mai bine și mai avem mult de muncit.
Cu responsabilitățile sunt obișnuită. Îmi place ceea ce fac, faptul că nu am avut contracandidat înseamnă enorm pentru mine, pentru că înseamnă încrederea lor că eu pot să duc cu succes mai departe soarta canotajului românesc. Eu îmi doresc ca această disciplină să aibă continuitate, să păstrăm această tradiție, avem această obligație.
Obiectivul întregii lumi a canotajului este să păstrăm această tradiție pe care au început-o alții înaintea noastră. Voi face tot ce pot pentru a fi alături de această lume a canotajului. Sunt foarte multe obiective micuțe pentru a îndeplini obiectivul cel mare. Nimeni nu se simte împlinit dacă nu participă la competiția supremă. Obiectivul suprem este participarea cu un număr cât mai mare de sportivi la Jocurile Olimpice și să obținem medalii”, a spus Elisabeta Lipă în cadrul Adunării Generale a Federației Române de Canotaj.
Fosta canotoare a debutat la vârsta de 19 ani la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, SUA. A obținut 5 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz la șase Olimpiade, a fost de 25 ori campioană a României. În anul 2000, a fost declarată cea mai bună canotoare a secolului de către Federația Internațională de Canotaj.