LIVE BLOG | Covaliu câștigă lupta cu Szabo pentru COSR. Boroi, noul secretar general. Următorul comandant al CSA Steaua trebuie să continue lupta cu Becali. Efect de domino: Laura Badea, șefă la FR Scrimă? | CULISE

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
Redactor:
Matei Udrea
LIVE BLOG | Covaliu câștigă lupta cu Szabo pentru COSR. Boroi, noul secretar general. Următorul comandant al CSA Steaua trebuie să continue lupta cu Becali. Efect de domino: Laura Badea, șefă la FR Scrimă? | CULISE
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Noul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român este, începând de marți, Mihai Covaliu. Fostul campion olimpic la scrimă din 2000 a învins-o pe Gabriela Szabo, fostă campioană olimpică la atletism tot la Sydney. Covaliu, președintele FR Scrimă, a obținut 120 de voturi din totalul de 180. Acesta îl înlocuiește pe Alin Petrache și va avea un mandat de patru ani, până în 2020. Vicepreședinți ai COSR au devenit Alexandru Dedu, președintele FR Handbal, și Camelia Potec, președinta FR Natație. Secretar general a fost numit colonelul George Boroi, comandantul CSA Steaua.

UPDATE 18:15 Postul vacant lăsat de Covaliu la FR Scrimă va fi ocupat, inițial, de un interimar din cadrul federației. Marea favorită să devină președintă în locul său este, însă, Laura Badea, susțin surse bine informate pentru ProSport. Fosta campioană este în cărți și la șefia CSA Steaua. În prezent, Badea face parte din organigrama COSR.

UPDATE 17:55 George Boroi e noul secretar general al COSR. „E adevărat, președintele m-a nominalizat, iar noul Comitet Executiv m-a validat în funcție”, a confirmat comandantul CSA Steaua pentru ProSport. Contactat de ProSport, unul dintre președinții de federație din România, susținător de bază al lui Mihai Covaliu, a declarat pentru ProSport, fără să dezvolte, că, în acest moment, există trei nume pe listă pentru a-l înlocui pe Boroi la șefia CSA Steaua.

UPDATE 17:44 Informațiile ProSport sunt că noul secretar general al COSR va fi colonelul George Boroi, fost campion național la 110 metri garduri și, din 2003, comandant al CSA Steaua. Acesta va lăsa astfel locul vacant la clubul Armatei. Urmașul său are de gestionat dificilul război pentru brandul Steaua cu Gigi Becali. Unele surse afirmă că postul de comandant al CSA Steaua i-a fost propus fostei campioane olimpice la scrimă Laura Badea (Atlanta 1996). Aceasta din urmă ezită să facă însă pasul. 

UPDATE 17:35 Conform news.ro, noii vicepreședinți ai COSR sunt Alexandru Dedu, șeful FR Handbal, și Camelia Potec, șefa FR Natație. Sorin Babii, de la FR Tir, a fost cel învins, el ieșind pe locul 3. Nicu Vlad, de la FR Haltere, se retrăsese din competiție.

UPDATE 17:18 Conform DigiSport, Covaliu a obținut 120 de voturi din totalul de 180. Se confirmă astfel informațiile date de sursele ProSport acum o oră, care anunțau o victorie clară a fostului scrimer contra Gabrielei Szabo.

UPDATE 17:04 Pentru a nu exista dubii, în această clipă se renumără voturile obținute de cei doi candidați la șefia COSR. Mihai Covaliu are însă un avans atât de mare la prima numărătoare, încât e practic imposibilă o răsturnare de situație în favoarea Gabrielei Szabo.

UPDATE 16:26 Mai multe surse susțin pentru ProSport că Mihai Covaliu este noul președinte al COSR! Conform acestor surse, președintele FR Scrimă a depășit-o clar pe Gabi Szabo la scrutin. Menționăm că informațiile nu sunt confirmate oficial deocamdată, iar rezultatul nu a fost anunțat.

UPDATE 14:40 Elisabeta Lipă: ”Astăzi, când COSR își alege noua conducere, putem da startul unui nou început. Să fim corecți în primul rând cu noi și între noi. Să acceptăm această realitate, generată de acțiunile și inacțiunile noastre, de unele complicități subterane și contraproductive. Trebuie, cu toții, să punem binele comun, care nu poate fi decât binele sportului românesc, deasupra beneficiilor personale, care sunt oricum trecătoare și au capacitatea de a compromite și umbri chiar și o imagine construită prin ani de muncă”, a spus Lipă, potrivit paginii sale de Facebook.

UPDATE 14:30 S-a trecut la numărătoarea voturilor

UPDATE 14:16 S-a retras și Anișoara Cușmir Stanciu din lupta pentru un loc în Comitetul Executiv. Treptat, lista pretendenților la funcții se subțiază. Unii realizează că n-au susținere, alții invocă motive personale. Marele pot rămâne însă președinția.

UPDATE 14:03 E pauză de masă. Au vorbit candidații, au votat federațiile sportive, urmează personalitățile.

UPDATE 13:30 Ședința e condusă de Elisabeta Lipă, Nuți Frâncu și Nicu Vlad. Octavian Morariu nu se află în țară, Alin Petrache și Ioan Dobrescu nu sunt prezenți la ședința de alegeri.

UPDATE 13:15 CINE VOTEAZĂ‚  Președintele și ceilalți membri din conducere vor fi aleși de cei aproximativ 120 de membri ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Fiecare membru deține între 1 și 4 voturi, în funcție de participarea la Jocurile Olimpice. Compoziția dreptului de vot este următoarea:

  • a) valoare nominală 4 voturi au federațiile naționale sportive olimpice care au participat la trei dintre ultimele șase ediții ale Jocurilor Olimpice: FR Atletism, FR Bob-Sanie, FR Box, FR Canotaj, FR Gimnastică, FR Haltere, FR Handbal, FR Judo, FR Kaiac-Canoe, FR Lupte, FR Natație și Pentatlon Modern, FR Patinaj, FR Schi Biatlon, FR Scrimă, FR Tenis, FR Tenis de Masă, FR Tir Sportiv.
  • b) valoare nominală 3 voturi au celelalte federații naționale sportive olimpice, care nu au participat la trei dintre ultimele șase ediții ale Jocurilor Olimpice: FR Badminton, FR Baschet, FR Golf, FR Ecvestră, FR Fotbal, FR Gimnastică Ritmică, FR Hochei pe Gheață, FR Hochei pe Iarbă, FR Polo, FR Taekwondo WTF, FR Tir cu Arcul, FR Volei, FR Yachting, FR Rugby, FR Triatlon.
  • c) valoare nominală 2 voturi au federațiile naționale sportive neolimpice, recunoscute de CIO: FR Aeronautică, FR Alpinism și Escaladă, FR Arte Marțiale, FR Basseball, FR Biliard, FR Bridge, FR Dans Sportiv, FR Karate, FR Motociclism, FR Orientare, FR Popice-Bowling, FR Șah, la care se adaugă Federația Română Sportul pentru Toți și Comitetul Național Paralimpic.
  • d) valoare nominală 1 vot au federațiile naționale sportive neolimpice, nerecunoscute de CIO: FR Arte Marțiale de contact, FR Culturism și Fitness, FR Fotbal-Tenis, FR Go, FR Karate Tradițional, FR Karate WKC, FR Karate kyo IKO 2, FR Kempo, FR Modelism, FR Oină, FR Radioamatorism, FR Sambo, FR Scrabble, FR Taekwondo ITF.
  • e) valoare nominala 1 vot au și sportivii olimpici, personalități din federațiile olimpice, membrii persoane fizice și organisme sportive.

UPDATE 13:00 S-a retras Nicu Vlad din cursa pentru ocuparea funcției de vicepreședinte al COSR, scrie jurnalistul Realitatea TV, Dorin Chioțea, pe pagina sa de facebook. În joc sunt două locuri pentru care se bat Sorin Babii, Alexandru Dedu și Camelia Potec. De asemeenea, președintele FRT, George Cosac, a renunțat la candidatura pentru un loc între cei 14 din Biroul Executiv.

UPDATE 11:00 Ambele tabere sunt sigure de victorie. „Câștigă detașat Covaliu”, anunță un om important din grupul de susținători al lui Mihai Covaliu. „Gabi e favorită și va câștiga”, anunță un fost mare campion, aflat în tabăra celei mai bune sportive a lumii în 1998.

UPDATE 10:50 Jurnaliștii au avut voie în sală doar 15 minute, înainte de începerea ședinței. Jurnalistul ProSport, Marius Huțu, a surprins câteva instantanee.

UPDATE 10:00  La Adunarea Generala de alegeri a Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR) care are loc azi, de la ora 11.00,  in Sala Amfiteatru din incinta Casei Olimpice din Bucuresti, dintre cei 33 de candidati pentru functiile eligibile din cadrul Comitetului Executiv (CEx) al COSR, in cursa au ramas 28, astfel, anunță siteul COSR. Interesant este că George Boroi și Anișoara Cușmir și-au retras candidaturile la funcția de membru al Comitetului Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Boroi e unul dintre susținătorii lui Covaliu și dacă fostul sabrer va deveni președinte, comandantul de la CSA Steaua va fi instalat în funcția de secretar general!

CANDIDATURI PENTRU FUNCTIA DE PRESEDINTE
1.    Mihai COVALIU
2.    Gabriela SZABO

CANDIDATURI PENTRU FUNCTIA DE VICEPRESEDINTE
1.    Sorin BABII
2.    Alexandru DEDU
3.    Nicu VLAD
4.    Camelia POTEC

CANDIDATURI PENTRU FUNCTIA DE MEMBRU AL COMITETULUI EXECUTIV
1.   Gheorghe VISAN
2.   Cristinel ROMANESCU
3    Razvan-Lucian PIRCALABU
4.    Sorin Avram IACOBAN
5.    Irina DELEANU
6.    Vasile CITEA
7.    Puiu GASPAR
8.    Alexandru HALAUCA
9.    Ioan BIRLADEANU
10.    Alina SAMARGHITAN-DUMITRU
11.    Adrian STOICA
12.    Florian Ion TICU
13.    Doina-Ofelia MELINTE
14.    George TESELEANU
15.    George COSAC
16.    Sebastian Gabriel TONCEAN
17.    Georgeta DAMIAN-ANDRUNACHE
18.    Marius GANE
19.    Viorica CHERMES (Susanu)
20.    Nicolae DOBRE
21.    Valentin Amato ZAHARIA
22.    Sandu POP

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×