Calificarea la JO, în urma Mondialului de scrimă de la Catania, i-a provocat un suspin de ușurare. Acum, Loredana Dinu are mintea încărcată de vise și nici vorbă să se culce pe laurii victoriei, pentru că decembrie îi bate deja la ușă. Nu doar cu un morman de cadouri, ci și cu porții de antrenamente. Se dăruiește, scrâșnește din dinți, se sacrifică, luptă, zbiară, se duce tăvălug peste colegele-adversare sau pur și simplu îngenunchează după asalturile ratate. Într-un așa ritm amețitor, timpul se comprimă, iar Londra se apropie cu viteza internetului accesat de prietenii dornici să-i fie aproape. În Anglia, chiar va avea în spate o galerie puternică de apropiați, dar până atunci o motivează un îndemn rupt parcă dintr-un vechi hit: „Zi-le, Loredana!”
Cum ai atrage azi niște copii în sala de antrenament? E foarte complicat în aceste vremuri să mai chemi copiii să practice un sport, dar la Craiova sunt foarte mulți iubitori de scrimă, iar condițiile sunt la superlativ. Antrenorii îi atrag în fel și fel de moduri, dar o condiție de bază este ca totul să se facă interactiv, cu concursuri, cu mici premii pentru toți, pentru ca dorința de reușită să le fie cultivată într-un mod plăcut.
Unde ai semnat mai multe autografe? În România sau în străinătate? Mai multe autografe am dat în străinătate decât în România, totul e diferit, la o competiție de scrimă pot veni și 20.000 de oameni, e o altfel de cultură în țări precum Franța, Italia sau Germania. Și la Catania au năvălit pe noi foarte mulți copii pentru autografe, dar sper că și la noi scrima va fi apreciată din ce în ce mai mult. Rezultatele voastre au fost obținute după perioade de antrenament de la Forban. Care ar fi avantajele de la Forban? Să știi că mai mult stau cu colegele de lot în cantonament decât cu familia mea. Fetele de la Steaua sunt foarte atașate de Forban. Suntem doar noi și nu ne deranjează nimeni, e liniște, aer curat, mâncarea e excelentă, dar uneori mai vrem și noi să mergem în oraș. La Forban e bine pentru că nu stăm stresate și tragem foarte tare. Mai bine când suntem mai izolate, după o săptămână însă, parcă nu ne mai găsim locul.
Vă permiteți să pierdeți o noapte? Nu! Nu ne permitem să ieșim chiar dacă nu avem concurs a doua zi, pentru că în primul rând suntem fete, iar apoi nu aș putea să risc să nu mă odihnesc, pentru că a doua zi ar putea urma un antrenament poate la intensitate maximă. Adversarele voastre tradiționale sunt franțuzoaicele și italiencele și de multe ori parcă vă întâmpină cu șicane. Explică-ne puțin duelurile acestea… Franțuzoaicele ne-au ținut pe planșă zece minute să ne facem salutul. Au un saluuuut! Se întorc cu fundul la noi, mă rog – poate e un mod de a se concentra -, și probabil își fac planul de bătaie. Pot să zic că oarecum s-au țigănit. Cu italiencele… În ultimul timp au câștigat ele și, glumeam noi, ne-am dori să le întâlnim în finale și să le învingem la o tușă. Dar cel mai mult am vrea să le învingem la ele acasă. Dacă era Italia în locul nostru, n-ar fi greșit, dar noi am fost fair-play.
„În scrimă tot timpul ai de învățat”
Dacă ai fi antrenoarea Loredanei Dinu ce i-ai spune? I-aș spune foarte multe Loredanei, aș compune o listă interminabilă de sfaturi, de la capitolul muncă până la asalturi. Îmi reproșez multe pentru că sunt o fire ambițioasă, influențată poate și de zodia sub semnul căreia m-am născut – berbec – și vreau să fac lucrurile cât mai bine. În scrimă tot timpul ai de învățat, pentru că niciun concurs nu seamănă cu celălalt. Spre exemplu, după finala câștigată la Catania împotriva Chinei nu puteam să adorm. Mă gândeam la asalturi, la greșeli, dar am adormit cu zâmbetul pe buze până la urmă. Dimineața, am deschis ochii plutind parcă în aceeași stare de bine.
Să dăm puțin timpul înapoi, cum retrăiești acum, la rece, finala? Ne-a fost puțin frică, pentru că echipa Chinei posedă niște sportive tinere și, surprinzător, foarte înalte. Sunt antrenate de un francez care a început de ceva timp să lucreze cu ele și progresul este evident. Finala a fost dramatică și nicidecum n-am fost sigure de victorie încă dinainte. Uneori merge totul șnur, cum a funcționat anul trecut la Paris, alterori, nu! A apărut și accidentarea Anei, dar noi, pe echipe, discutăm foarte mult, ne simțim una pe cealaltă, dar tactica a fost de nota 10.
Ce urmează? Ne așteaptă niște luni foarte grele, însă dacă vom reuși să rămânem cu capul pe umeri, nu vor fi probleme. Din luna decembrie vom demara pregătirile, iar în debutul anului viitor vom merge la câteva concursuri de Cupă Mondială și pe echipe, și la individual, dar aspectul esențial e că stresul cauzat de calificarea la Jocurile Olimpice a dispărut după ce am reușit calificarea încă de la Mondialul din Catania.
Aurul obținut la Mondiale apasă greu pe umerii voștri? Nu ne-am abonat la medaliile de aur, și locul al doilea ar fi ceva fantastic la Londra. Jocurile Olimpice sunt un vis devenit realitate și cred că vor fi o adevărată experiență a vieții mele. Mai mulți prieteni de-ai mei tot își tot căutau motive să meargă la Londra și acum chiar au ocazia… sper să-și găsească și bilete și nu îi vom dezamăgi. Voi ținti și vom ținti cu echipa cât mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER