Comitetul Olimpic și Sportiv Român a anunțat astăzi că lotul tricolor care va face deplasarea la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang a crescut cu un sportiv.
„În urma finalizării procesului de calificare și de realocare a locurilor cotă de către federațiile internaționale sportive, componența Echipei Olimpice a României care va participa la Jocurile Olimpice de la PyeongChang, de luna viitoare, a suferit câteva modificări.
Numărul sportivilor români a crescut de la 25 la 26, prin ieșirea din lot a unui sportiv și calificarea altor doi.
Astfel, la skeleton a intrat în lot și Maria Marinela Mazilu, iar Alexandra Ianculescu va concura la patinaj viteză, în proba de 500 m. Pe altă parte, schiorul Ioan Valeriu Achiriloaie, în urma aceluiași proces al federației internaționale de specialitate, nu va mai face deplasarea la PyeongChang 2018.
Celor 26 de sportivi li se adaugă, în Echipa Olimpică, un număr de 24 de antrenori”, se anunță în comunicatul COSR.
Sunt însă speranțe și pentru o prezență pe ultima sută de metri a bobului feminin de dublu. Echipajul Australiei s-a retras, iar româncele (primele sub listă), ar fi normal să primească locul rămas. Se așteaptă însă o decizie a Federației internaționale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER