Lovitură grea pentru echipa feminină de gimnastică! Diana Bulimar se operează luni și are șanse minime de a se reface până la Mondiale
Lovitură dură pentru echipa feminină de gimnastică a României. Diana Bulimar (19 ani), a doua gimnastă ca valoare din lot, după Larisa Iordache, va suferi o intervenție chirurgicală la genunchiul drept și ar putea rata tot sezonul competițional. „Din păcate lucrurile nu stau bine cu Diana. Ea va fi operată astăzi (n.r luni), la genunchiul drept, unde are aceleași probleme pe care le-a avut și la genunchiul stâng. Este o problemă genetică la ea și rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile după intervenție. Ne este teamă că nu vom reuși să o recuperăm pentru Mondiale, iar pierderea unui om valoros pe patru aparate, așa cum este Didi, va cântări enorm în punctajul echipei”, ne-a declarat antrenorul Lucian Sandu.
Vestea legată de recuperarea Dianei și reîntoarcerea ei în sală este cu atât mai îngrijorătoare, cu cât anul acesta, la Mondialele de la Glasgow (23 octombrie – 1 noiembrie), România avea ca obiectiv calificarea directă la Jocurile Olimpice de la Rio 2016. În calificări, la echipă se concurează după formatul 5-4-3, cinci gimnaste sunt înscrise, patru concurează și cele mai bune trei note sunt adunate la punctajul final. Primele opt echipe din calificări obțin biletul pentru Rio.
Diana Bulimar s-a întors în competiții, la începutul acestui an, după nouă luni. Sportiva legitimată la CS Dinamo s-a accidentat în august 2014 la genunchiul stâng, accidentare în urma căreia nu a putut participa la Mondialele de la Nanning. Ea a fost operată la genunchi, în septembrie, tot la Viena, diagnosticul fiind acela de subluxație de rotulă, pe fondul unei necroze diagnosticate în urmă cu câțiva ani. Didi abia revenise atunci în pregătire după o operație suferită în 2013 la același picior, atunci ea stând în repaus cinci luni.
Didi concura cu o orteză specială care îi ținea genunchiul în timpul exercițiilor.