CSM Târgu Jiu, nou-promovată în campionatul de handbal feminin, face transferuri pe bandă rulantă. Gruparea gorjeană s-a înțeles cu interul croat Katarina Pavlovic.
Pavlovic evoluează pentru naționala țării sale și a câștigat, recent, EHF European Cup cu formația Rocasa Gran Canaria (Spania).
A fost și cea mai bună marcatoare a competiției, cu 75 de goluri. Este vicecampioană a Croației cu HC Ivan Zelina și a jucat timp de șase ani în Germania. În vârstă de 27 de ani, interul dreapta a semnat un contract pe un sezon cu gruparea gorjeană.
Katarina Pavlovic este al patrulea transfer al echipei în perspectiva noului sezon. CSM s-a mai înțeles cu Angela Cioca (Minaur Baia Mare), Ekaterina Dhzukeva (SCM Craiova) și Ana Ciolan (CSM Deva).
“Am ales România pentru că este una dintre țările lider în lumea handbalului. Vreau să ofer tot suportul, toată experiența mea, disciplina și profesionalismul meu pentru această echipă.
Am aflat că accederea în prima ligă a fost un vis devenit realitate la Târgu Jiu. Vreau să fac parte din acest vis, cu toate colegele mele de echipă și cu toți locuitorii orașului. Sunt foarte fericită să încep o nouă etapă”, a declarat jucătoarea pentru siteul celor de la CSM Târgu Jiu.
CSM Târgu Jiu a încheiat campionatul cu victorii pe linie în Divizia A. Fetele conduse de Liviu Andrieș au câștigat tot ce se putea, iar bilanțul este unul incredibil: 20 de succese din 20 de meciuri.
Cristina Neagu, căpitanul naţionalei şi al echipei de handbal feminin CSM Bucureşti, conduce topul marcatoarelor în Liga Campionilor, înaintea Turneului Final Four de la Budapesta (4-5 iunie), fiind lider şi în clasamentul similar din Liga Naţională, la finalul stagiunii.
Turneul Final Four al Ligii Campionilor debutează sâmbătă, la Budapesta, cu semifinalele dintre Gyor ETO – Team Esbjerg şi Metz Handball – Vipers Kristiansand, cea din urmă fiind deţinătoarea trofeului.
Înaintea Final Four, topul marcatoarelor este dominat de Cristina Neagu, cu 110 goluri, şi există şanse ca handbalista tricoloră să rămână lider şi la finalul sezonului, chiar dacă CSM Bucureşti nu a trecut de sferturi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER