Chris Evert, legendara jucătoare de tenis care a sărit în apărarea Simonei Halep în scandalul de dopaj, și-a schimbat discursul vizavi de campioana României.
După ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a fixat termenul de jucată pentru Simona Halep (7-9 februarie), Chris Evert a afirmat că românca este nevinovată.
Totodată, deținătoarea a 18 titluri de Grand Slam l-a pus la zid pe Patrick Mouratoglou, dar contestatarii Simonei Halep i-au sărit în cap lui Chris Evert.
Mai mulți urmăritori ai lui Chris Evert au contrazis spusele marii campioane: „Iisuse! De ce oamenii nu își asumă responsabilitatea pentru alegerile lor? Chris, mult succes cu tratamentul tău, dar te înșeli atât de mult în această chestiune”, a afirmat un utilizator pe platforma X.
Evert i-a răspuns acestuia, afirmând că Halep a fost naivă, iar sportiva trebuie își asume responsabilitatea pentru substanțele găsite în corpul ei: „Credința și încrederea în ceilalți, naivitatea… Repet, doar că nu cred că ea știa… Și da, ești responsabil pentru ceea ce pui în propriul tău corp…”, a scris Chris Evert despre Simona Halep.
Faith and trust in others, naivety……I’m just reiterating I don’t think she knew….and yes, you are responsible for what you put in your own body… https://t.co/bxhqELbtKH — Chris Evert (@ChrissieEvert) December 15, 2023
Faith and trust in others, naivety……I’m just reiterating I don’t think she knew….and yes, you are responsible for what you put in your own body… https://t.co/bxhqELbtKH
— Chris Evert (@ChrissieEvert) December 15, 2023
Asta după ce legendara sportivă postase inițial un mesaj categoric în favoarea Simonei Halep: „Apelul Simonei Halep este programat pentru februarie. Eu, una, cred că este nevinovată. Da, avea roxadustat în organism, dar și-a predat întreaga viață antrenorului și echipei sale, care i-au controlat cariera, alimentația, managementul. Cred că e nevinovată”, a transmis Chirs Evert.
Patrick Mouratoglou este considerat vinovatul moral pentru situația Simonei Halep, iar românca are mai multe șanse să scape de suspendare după ce fostul ei antrenor și-a recunoscut vina: „Acum că Halep s-a despărțit de Mouratoglou și de academia lui, așa cum spune ea aici, va fi interesant de văzut cât de diferită va fi apărarea ei la CAS.
Fără să se dezică de echipa ei, Halep a eșuat grav la ITIA în ceea ce privește ambele acuzații… Încă va fi o luptă foarte dificilă pentru Halep să anuleze verdictele asupra celor două interdicții de patru ani pe care le-a primit. Dar echipa ei de avocați are mai multe opțiuni dacă nu mai simte loialitate față de Mouratoglou, academia lui și staff-ul pe care i l-a oferit.
Procesul la TAS se judecă din nou, fără a ține cont de procedurile anterioare. Și, deoarece Halep a fost pedepsită în mod categoric de două ori în primă instanță, ar fi aproape sigur în interesul ei să lucreze la o poveste/explicație complet diferită”, a explicat cunoscutul jurnalist american Ben Rothenberg.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER