Lucian Bute a semnat un nou contract cu Interbox

Pugilistul român Lucian Bute, campion mondial IBF la supermijlocie, a semnat un nou contract cu clubul Interbox, care se va întinde pe perioada a doi ani și care prevede disputarea a șase meciuri, informează presa canadiană.

Clubul canadian nu a dat publicității detaliile financiare ale contractului, însă oficialii săi au precizat că Lucian Bute a devenit pugilistul cel mai bine plătit din istoria Quebecului. Mister KO va deveni și purtătorul de cuvânt pentru lanțul de restaurante La Cage aux Sports, unul dintre sponsorii Interbox.

Bute își va apăra din nou titlul mondial în toamnă, când va lupta cu pugilistul mexican Librado Andrade, care a devenit challenger obligatoriu la titlu, după ce l-a învins pe germanul Robert Stieglitz. Andrade are în palmares 27 de victorii și o remiză și nu a suferit vreo înfrângere.

Publicat: 28 05. 2008, 23:05