Luptă dură pentru șefia Federației Române de Judo: soțul unei deputate PSD, prieten cu Cristi Borcea, și omul care a condus comisia arbitrilor sunt contracandidații lui Cozmin Gușă! | SPECIAL

cozmin gusa Preşedintele Federaţiei Române de Judo buget mts

La șefia FRj se duce o luptă aprigă! George Teșeleanu şi Paul Augustin – Marian şi-au depus candidatura, alegerile urmând a avea loc la 24 februarie, dată decisă prin votul acordat în unanimitate de către Comitetul Director.

Dosarele de candidatură au termen de depunere ziua de 9 februarie. Președintele în funcție, Cozmin Gușă, nu și-a anunțat încă intenția de a concura pentru un nou mandat.

Pe siteul .frjudo.ro se arată că începând cu data de 10 februarie va avea loc un forum de discuţii interne pe site-ul menționat, iar toţi candidaţii își vor putea prezenta proiectele.

Cine e George Teșeleanu

George și Cristina Dumitrache Teșeleanu sunt finii lui Valeriu Zgonea! De asemenea, profesorul și fost consul onorific al României la Ancona e prieten și partener de afaceri cu Cristi Borcea, ex-conducător al clubului Dinamo.

Nunta lor, eveniment ce a avut loc în vara lui 2013, a fost una una cu fast! Conform adevarul.ro, atmosfera a „fost întreţinută de un cvartet de muzică simfonică, format din instrumentişti de la Teatrul de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa”. Evenimentul a fost ferit de curioși, o armată de bodyguarzi asuigurând paza celor 500 de invitați.

La festin au participat unii ca: „Tudor Gheorghe, deputata Cristina Pocora şi soţul ei Dan Cruceru (prezentatorul Poveştirilor adevărate de la Acasă TV), Cristian Buşoi – preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum şi invitaţi din Italia”.

Mai mult, unirea destinelor celor doi a fost descrisă ca nunta anului de către gazetaromaneasca.com. Sursa specifica: „Naşii celor doi miri au fost preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi soţia, precum şi un alt cuplu, Nicolina şi Teodor Maghiar, cel de-al doilea naș fiind profesor universitar la facultatea de medicină din Oradea”.

Totodată pe siteul georgeteseleanu.ro se menționează:

  • Nascut la Deva în anul 1965, absolvent al Facultatii de Mine Ingineri, promotia 1990, leader al studentiilor din centrul universitar în perioada decembrie 1989, s-a stabilit în Italia în februarie 1991. Din 1992 s-a înscris la Facultatea de Stiinte Economice la Pontificia Università Gregoriana – Roma.
  • În Italia îsi începe activitatea stiintifica înca din timpul facultatii, in prezent preda la mai multe universitati în calitate de „visiting profesor”.
  • Este împuternicit din 1999, cu reprezentarea în Italia a diferitelor fundatii, universitatii si asociatii din România. Activitatea sa stiintifica depaseste cadrul universitar, fiind membru activ în mai multe organizatii stiintifice internationale cum ar fi: Academia de Stiinte Tehnice din Romania, Academia de Stiinte Naturale a Federatiei Ruse, Academia de Stiinte Miniere a Ucrainei, Catedra de Geodinamica Saba S. Stefanescu a Academiei Romane, din 2008 membru al Comitetul National Român – World Energy Council. Membru in bordul stiintific a mai multor publicatii stiintifice .
  • Presedinte al Asociatiei Centrul pentru Dezvoltare Etica si Economica – CEED.
  • A participat la numeroase conferinte stiintifice având ca tema internationalizarea si deschiderea spre Est, în calitate de speaker si coordonator primind numeroase diplome de excelenta.
  • Consul Onorific al Romaniei la Ancona Italia din 2009 in 2012.
  • Coordonator in Romania al Fundatiei Centesimus Annus Pro-Pontefice – Vatican din 2014.
  • Vicepresedinte al Federatiei Romane de Judo din 2014.
  • Din 1996 este presedinte al Pantheongroup.

Cine e Paul Augustin – Marian

„Al doilea candidat pentru funcţia de preşedinte al FRJudo este domnul Paul Augustin-Marian, fost arbitru internaţional de judo. Născut în anul 1954, acesta a ocupat în trecut funcţia de preşedinte al Colegiului Central al Arbitrilor din cadrul FRJudo iar alături de candidatura şi-a depus programul strategic ce poartă numele “JUDO – Mai mult decât un sport, dar şi mai multă disciplina internă”. Este propus în cursa pentru şefia FRJudo de către ACS Gendai-Budo Bucureşti” anunță www.frjudo.ro.

 

 

Publicat: 01 02. 2021, 22:16
Actualizat: 02 02. 2021, 10:56