Vorbind despre cazurile de dopaj din tenis, Novak Djokovic a menționat-o pe Simona Halep, apoi s-a lansat într-o adevărată tiradă la adresa Agenţiei Internaţionale pentru Integritate în Tenis (ITIA) pentru modul în care a fost tratată sportiva noastră comparativ cu Jannik Sinner și Iga Swiatek.
Cei doi au pus testele pozitive pe seama unor contaminări involuntare și au beneficiat astfel de clemență. Italianul nu a scăpat, însă, de emoții, fiindcă Agenția Mondială Antidoping a făcut apel la TAS, solicitând o suspendare de până la doi ani. Verdictul va veni în 2025.
Pornind de la criticile aduse de Nick Kyrgios organizațiilor care luptă împotriva dopajului din sportul alb, „Nole” s-a arătat la rândul său nemulțumit de lipsa de transparență. Nu a putut trece cu vederea nici abordările diferite de la un caz la altul.
„Cred că Nick are puncte de vedere pertinente în ceea ce priveşte transparenţa şi inconsecvenţa protocoalelor antidoping şi comparaţiile de la caz la caz”, a subliniat sârbul. „Avem jucători care aşteaptă de peste un an să fie rezolvate cazurile lor. Sinner a primit vestea testelor pozitive în aprilie, iar anunţul a fost făcut abia în august, chiar înainte de US Open. ATP nu a vorbit cu adevărat în profunzime despre motivul pentru care a ţinut această chestiune departe de ochii publicului. Am avut cazul Halep, dar şi pe cel al lui Swiatek în circuitul WTA, nu este o imagine bună pentru sportul nostru. Mă întreb doar cum funcţionează sistemul. De ce unii jucători nu sunt trataţi la fel ca alţii? Poate că alţii au mai mult sprijin financiar în spate sau echipe juridice mai puternice”, a declarat Novak Djokovic.
„Cred că Nick are puncte de vedere pertinente în ceea ce priveşte transparenţa şi inconsecvenţa protocoalelor antidoping şi comparaţiile de la caz la caz”, a subliniat sârbul. „Avem jucători care aşteaptă de peste un an să fie rezolvate cazurile lor.
Sinner a primit vestea testelor pozitive în aprilie, iar anunţul a fost făcut abia în august, chiar înainte de US Open. ATP nu a vorbit cu adevărat în profunzime despre motivul pentru care a ţinut această chestiune departe de ochii publicului. Am avut cazul Halep, dar şi pe cel al lui Swiatek în circuitul WTA, nu este o imagine bună pentru sportul nostru.
Mă întreb doar cum funcţionează sistemul. De ce unii jucători nu sunt trataţi la fel ca alţii? Poate că alţii au mai mult sprijin financiar în spate sau echipe juridice mai puternice”, a declarat Novak Djokovic.
În ceea ce-l privește pe Jannik Sinner, Fritz Soergel, şeful unui institut de cercetare biomedicală şi farmaceutică din Nurnberg, a susținut că se impune aplicarea unei sancțiuni retroactive, criticând, totodată, ITIA și ATP pentru că au ales să facă public totul cu o întârziere de cinci luni. Despre Iga Swiatek a avut, în schimb, un discurs mai rezervat.
„Sinner va trebui sancţionat fiindcă este responsabil pentru ceea ce intră în corpul său. Nu ajută cu nimic dacă fizioterapeutul avea ceva pe mâini. Nu poţi pasa responsabilitatea. Trebuie să aibă grijă de anturajul său. (n.r. despre întârzierea de cinci luni) Este scandaloasă și inacceptabilă. Aş vrea să văd toate documentele (n.r. cazul Swiatek), fiindcă sunt sigur că în Polonia ei fac tot ce pot pentru a o proteja pe super sportiva lor”, a declarat expertul german.
„Sinner va trebui sancţionat fiindcă este responsabil pentru ceea ce intră în corpul său. Nu ajută cu nimic dacă fizioterapeutul avea ceva pe mâini. Nu poţi pasa responsabilitatea. Trebuie să aibă grijă de anturajul său. (n.r. despre întârzierea de cinci luni) Este scandaloasă și inacceptabilă.
Aş vrea să văd toate documentele (n.r. cazul Swiatek), fiindcă sunt sigur că în Polonia ei fac tot ce pot pentru a o proteja pe super sportiva lor”, a declarat expertul german.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER