Mădălina și Amalia Bereș, mândria comunei ieșene Mogoșești Siret! Lacrimi de fericire în timpul cursei de aur de la Varese. Părinții celor două campioane europene cu barca de 8+1 au povestit pentru ProSport cum au trăit finala europeană | SPECIAL

Două surori născute pe malul Siretului, dar care nu erau îndrăgostite de apă în copilărie, au ajuns să facă performanță… pe apă. Mădălina (28 de ani) și Amalia Bereș (24 de ani), duble campioane europene cu echipajul de 8+1, sunt mândria comunei ieșene Mogoșești Siret, iar în localitatea situată la 80 de kilometri de Iași nu este locuitor să nu fi auzit despre isprăvile celor două.

În casa părinților, timpul se oprește în loc atunci când fetele se pregătesc de cursă. Iar emoțiile ating cote amețitoare pe măsură ce se apropie momentul startului. Dacă tatăl Laurențiu preferă uneori să nu privească derularea cursei, din pricina emoțiilor, mama se roagă în permanență și de multe ori privește cu lacrimi în ochi cum fetele lor se îndreaptă spre finiș.

Astfel s-a întâmplat și în timpul finalei europene de la Varese, Italia, când Mădălina și Amalia cu devenit din nou campioane europene la 8+1. Ca și anul trecut, la Poznan, în Polonia.

Mama fetelor, Violeta Bereș, a povestit pentru ProSport cum a trăit cursa care a adus României un nou titlu continental. „Nu mă întrebați cum am trăit cursa. Cred că am avut mai multe emoții decât ele. Nu am văzut cursa la televizor, pentru că nu prindem programul, dar am urmărit-o pe telefon, pe internet. Am fost singuri acasă, amândoi. Eu cu soțul. Am fost doar noi doi, nu am mai chemat vecini, pentru că nu prea sunt care să trăiască bucuria noastră ca și cum ar fi a lor.

Eu, de când au plecat fetele de acasă, m-am rugat tot timpul pentru ele. La fiecare cursă, indiferent că a fost vorba de calificări sau finale, indiferent de importanța lor. Acum cred că am ajuns la tensiunea 15! Când au ajuns la finiș, de-abia atunci am crezut că îmi vor auzi toți vecinii bucuria. Să dea Dumnezeu să trăiască toată lumea aceleași bucurii și emoții pe care le trăim noi.

Nu știu dacă sunt cuvinte să exprim bucuria pe care o simțim. La fiecare cursă pe care o trag ele, indiferent dacă e calificare sau finală, la orice cursă avem aceleași emoții. Vă dați seama, am plâns de bucurie. Dar eu plâng de bucurie de fiecare dată, la fiecare cursă. Chiar mi-am spus, să nu le transmit emoțiile mele lor, la cum trăiesc momentele dinaintea cursei”, povestește pentru ProSport Violeta Bereș, mama surorilor Mădălina și Amalia.

„Rar îl văd pe soțul meu că plânge. Dar acum a plâns de bucurie”

Tatăl fetelor, Laurențiu, a trait și el la cote maxime cursa. Iar soția l-a dat de gol, spunând că l-a văzut înlăcrimat de bucurie la sfârșitul cursei: „Rar îl văd pe soțul meu că plânge. Dar acum a plans și el de bucurie după cursă și la premiere. Eu plâng de obicei, dar pe el rar îl văd cu lacrimi în cochi”.

”Am trait cursa cu mare emoție. Nici nu am putut să mă uit, de emoții. A fost cea mai mare bucurie de când fac fetele canotaj. Ne-am bucurat enorm că au tras amândouă și au luat titlul european. Au mai luat medalii, au mai tras amândouă, dar asta mi se pare cea mai importantă medalie. Și să știți că de obicei nu mă uit la cursă, pentru că am mari emoții. Aștept finalul, iar când le văd pe fete pe podium vă dați seama, reacțiile sunt firești, de mare bucurie”, a reacționat Laurențiu Bereș, fost maistru electrician, acum ieșit la pensie, ca și soția sa.

„A dat Dumnezeu să ajung clipele astea, să le văd pe amândouă trăgând în aceeași barcă”

Mama campioanelor din Mogoșești Siret visează la acest moment încă de când fetele au plecat de acasă, la Orșova, pentru a face canotaj de performanță: „Noi am sperat, vă spun drept, de când s-a dus și asta mică (n.r. Amalia), la patru ani după Mădălina… oare o să ajung să trăiesc clipa când o tragă amândouă în aceeași barcă? Și a dat Dumnezeu să ajung clipele astea. Și anul trecut au tras la Europene, și anul acesta. Și dacă o să aibă noroc și o să le ajute Dumnezeu, o să tragă amândouă și la Olimpiadă”.

Campioanele își sună mama în ziua cursei

Doamna Bereș spune că în ziua unei curse încearcă să-și umple timpul. „Încerc să nu mă gândesc la cursă până la ora de start, caut să îmi umplu timpul. Vă dați seama că nu am liniște, nu am stare, caut să fac ceva să nu mă mai gândesc la cursă, ca să nu le transmit emoțiile de acasă. Eu sunt mai emotivă. Eu nu le sun în ziua competiției, pentru că nu le știu programul în permanență. Dar întotdeauna înainte de cursă, și în Polonia, și în Italia, înainte de a pleca de la hotel la bază fetele m-au sunat. Simt ele așa o dorință să vorbească și să le încurajez eu. Ce să le spun… Să facă ce au învățat ele, le transmit multă baftă și că noi suntem alături de ele. Permanent, întotdeauna înainte de a pleca la cursă mă sună. Probabil au ele credința asta că dacă o sună pe mama le merge bine”, a continuat Violeta Bereș.

Visul olimpic

Firesc, părinții campioanelor ieșene speră ca echipajul de 8+1 să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar surorile să urce pe podium în Japonia. Dacă Mădălina are o medalie olimpică în palmares, bronz la Rio, Amalia încă nu a concurat sub cercurile olimpice.
„Sunt echipe puternice care participă și la calificări, dar sper ca fetele noastre să meargă la Olimpiadă. Ar fi cel mai mare vis al meu și al lor. Și cea mai mare bucurie ar fi să ia și o medalie, vă dați seama. Dacă ar fi după mine m-aș duce și pe jos la Tokyo, să le susțin. Acum aș pleca, să știu că ajung până la start”, spune Violeta Bereș, la fel de optimist fiind și tatăl: ”Să dea Dumnezeu să fie bine și să le vedem la Tokyo. Îmi doresc enorm să le văd pe amândouă concurând la Jocurile Olimpice. Eu am încredere că se vor califica”.

Revedere câteva ore după patru luni

După victoria de la Varese, campioanele au avut doar câteva zile libere, prilej pentru a da o fugă acasă, la Mogoșești Siret, pentru a-și strânge în brațe părinții pe care nu i-au mai văzut de mai bine de patru luni. Dacă Mădă și-a anunțat părinții că va veni, Ama le-a făcut o surpriză.

„Ne bucurăm nespus că le-am văzut după atâta timp. Știam doar de Mădă că vine, de Amalia nu am știut. Numai ne-am trezit cu ea acasă. Am auzit o mașină claxonând la poartă, ne-a făcut o mare surpriză. E foarte greu departe de ele. Ne mai vedem pe WhatsApp, dar e foarte greu. Cum a spus și Mădălina când a ajuns în țară, când a fost întrebată ce vrea să facă atunci când va ajunge acasă: ”Îmi strâng mama în brațe”.

Așa și eu. Degeaba le văd pe WhatsApp dacă nu le simt lângă mine, dacă nu le strâng în brațe. Important este să-și facă ele treaba bine, să fie sănătoase, ele știu că oriunde aș fi, că-s aproape, că-s departe, le țin pumnii și sunt alături de ele în permanență. Amândouă sunt mai mămoase. Sunt caractere diferite, dar legătura cu mama și cu tata e la fel de strânsă. Amalia e mai zvăpăiată, poate că e și mai mică, dar amândouă au o legătură strânsă cu noi”, povestește mama eroinelor din Mogoșești Siret.

Și-au luat viața în piept de la 14 ani

„Sunt niște copii minunați, copii care au luat viața în piept de la 14 ani și au suportat toate greutățile. Pe când alte fete la 14 ani poate se joacă încă cu păpuși acasă. Ele nu au știut de asta. Au luat viața în piept, au devenit foarte conștiincioase, foarte responsabile de munca pe care o au de făcut. Au fost foarte mulți în clasă și la Orșova, și la tineret, dar puțini au rămas să ajungă la lotul olimpic și să continue”, a continuat mama.

Cum au ajuns la Orșova și mesajul Mădălinei pentru sora sa

Părinții celor două campioane au povestit cum au plecat de acasă Mădălina și Amalia și ce mesaj a avut sora mai mare pentru mezină.

„E foarte frumos să fii mamă de campioane! Nici nu am gândit atunci când a plecat Mădă de acasă, în 2007, că o să facă performanță și o să ajungă aici. Nici nu m-am gândit. Și v-am spus, când a plecat și Amalia, în 2011, visul nostru a fost să le vedem pe amândouă să tragă în aceeași barcă. Când erau mici jucau handbal la școală. Au fost firi mai băiețoase, jucau și fotbal cu băieții. Și așa a fost destinul. A venit antrenoarea de la Orșova, doamna Maliș, și a selectat-o pe Mădălina. Inițial a spus că nu se duce, i-a dat cartea de vizită, a pierdut-o, apoi a găsit-o. A început clasa a 8-a aici și pe urmă s-a transferat acolo.

Mi-a spus clar: ”Mama, mă duc să stau un semestru și dacă nu-mi place vin înapoi”. Poți să vii și la o săptămână, că te primește înapoi la școală, i-am spus. Au fost foarte conștiincioase amândouă și la învățătură. Și la sport, și la școală au fost cu picioarele pe pământ. A stat un an, a stat doi și mi-a spus că dacă nu a renunțat până acum, rămâne definitiv. Amalia s-a dus pentru că am fost la Mădălina când a făcut 18 ani. Am mers la Orșova și a văzut-o antrenoarea. S-a dus, a stat o lună de zile. Mădă i-a spus: ”Să știi că e foarte greu!” Păi dacă a fost așa de greu tu de ce nu ai renunțat?, a întrebat-o Amalia.

„Eu nu am știut, dar îți spun ca soră că e foarte greu. Să nu crezi că e o joacă”, a fost replica Mădălinei pentru sora sa. S-a dus, i-a fost și ei foarte greu la început, până s-a acomodat cu antrenamentele, dar a mers în continuare, nu a renunțat”, a povestit Violeta Bereș, care își amintește că atunci când erau mici fiicele sale nu prea erau atrase de apă, chiar dacă s-au născut pe malul Siretului: ”Nu nimic! Noi avem Siretul aproape, dar dacă mergeam la Siret stăteau mai mult pe mal, nu prea se băgau în apă. Nu au avut nici în clin nici în mânecă cu înotul, cu apa. Acesta a fost destinul lor, să fie acolo unde sunt acuma”.

Pachetul nelipsit cu bunătăți de sărbători

Mama fetelor dezvăluie și ce bunătăți le trimite prin pachet fetelor atunci când sunt la lot. ”De Crăciun nu au fost acasă, dar după le-am trimis pachet în Italia. De toate. Preparate din carne, de porc, icre, piftele, și șnițele, tot ce au vrut, sărmăluțe. La Paști, dacă ne dă voie să intrăm la ele în bază, ne ducem. Nu a fost an în care să nu mergem de Paști la ele. Chiar dacă am ajuns la 11 și la 5 am plecat acasă, am știut că am fost la ele”.

Suferă când le vede palmele pline cu bășici

Nu de puține ori imaginile cu palmele pline de bătături și bășici ale canotorilor au făcut înconjurul lumii. Dacă sportivii s-au obișnuit deja cu aceste probleme, părinții suferă: „Nu vă spun cât de mult sufăr să le văd palmele pline de bătături. Mă doare sufletul. V-am spus că sunt firi foarte diferite. Mădă nu îmi spune niciodată că a făcut bătături, că a făcut bășici sau o doare. Dar cea mică dacă a făcut bătături în palmă face poză și mi le trimite. Dacă o doare un deget îmi spune. Dacă o doare o măsea, ea îmi spune”.

Mădălina, cetățean de onoare al comunei Mogoșești Siret

În ciuda unui palmares impresionant al celor două, campioanele Mădălina și Amalia nu se bucură însă și de recompense pe măsură în comună. Mădălina este deja cetățean de onoare al comunei. Dar numai pe hârtie, potrivit spuselor mamei.

„Mădălina este cetățean de onoare, dar doar pe hârtie. Doar cu diploma, fără nicio facilitate. Fetele sunt mândria comunei, doar pentru unii. Alții… Sunt și foarte mulți care le urmăresc și chiar se interesează când au curse, concursuri. Unii, din păcate, spun că ce performanță au făcut… Ca și cum s-au dus să se tragă cu barca. Eu nu sunt genul de persoană care să mă afișez cu medaliile lor. Care e de bună credință se interesează și le felicită, ne felicită și pe noi. Iar fetele muncesc pentru ele, nu pentru altcineva”, a mai spus mama, mândră de campioanele sale.

Mădălina Bereș: „Abia așteptam să ajungem acasă să-i luăm în brațe pe părinți”

După mai bine de patru luni de cantonament, încununate cu un aur continental, surorile Mădă și Ama Bereș au ajuns la mijlocul săptămânii acasă, la Mogoșești Siret. Nu au stat însă foarte mult, pentru că joi au reluat pregătirile în baza de la Snagov pentru regata de la Lucerna, unde se va da bătălia pentru Tokyo.

Firesc, după patru luni de absență de acasă, revederea cu cei dragi a stârnit multă emoție.

„După un cantonament de patru luni, am avut trei zile să ne relaxăm și acum revenim la Snagov cu forțe proaspete. Abia așteptam să ajungem acasă, să-i luăm în brațe pe părinți, și eu și Ama”, spune Mădălina Bereș. Ca și mama sa, Mădă spera încă de când sora sa a început canotajul să aibă ocazia de a concura în aceeași barcă. Iar visul lor s-a împlinit. Ba chiar au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de două ori la Europene, cu echipajul de 8+1. Anul acesta lături de colegele Maria Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu,

Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Denisa Tîlvescu și cârmaciul Daniela Druncea.

„Și eu abia așteptam să crească și Ama, să ajungă la seniori și uite că am reușit și ne-am regăsit în aceeași barcă. Este al doilea an consecutiv în care concurăm la 8+1 și ne bucurăm enorm că am reușit aceste performanțe împreună”, a spus Mădălina.

Încrezătoare că vor ajunge la Tokyo

Mădălina este optimistă că se va califica cu echipajul de 8+1 la Olimpiada de la Tokyo și spune că victoria de la Treviso le dă un moral excelent fetelor.

„În fiecare an este diferit, dar anul acesta parcă a fost un Campionat European mai tare decât anul trecut. Ne vine ca o mănușă acest titlu, având în vedere că peste o lună avem calificarea pentru Jocurile Olimpice. Se va întâmpla la jumătatea lunii mai, la Lucerna. Avem emoții, firesc, ca înainte de toate competițiile, dar avem încredere că ne vom califica. Avem un plus după acest European, sperăm să o ținem așa tot anul. Trebuie să venim în primele două pentru a ne califica. Vor fi aceleași echipaje de la Europene, în afară de Marea Britanie, care este deja calificată, iar în plus va veni și China. Ne dorim mult să mergem și la Tokyo, spre asta tindem. Și sunt optimistă că vom reuși”, a punctat Mădălina.