Magicianul s-a întors! Ronnie O”Sullivan a jucat senzațional și l-a învins pe Carter!
Ronnie O”Sullivan s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de snooker de la Sheffield, după ce a trecut cu 13-8 de Ali Carter în turul secund.
Ronnie, șanse mari de finală
Destinul lui Ali Carter pare să i-l scoată mereu în față pe Ronnie O”Sullivan. Așa a fost în finalele Campionatului Mondial din 2008 și 2012, când englezul l-a învins de fiecare dată pe Carter. Iar Ali, care a câștigat Masterul German și a ajuns în semifinale la UK Championship în acest sezon, a trebuit să se lupte din nou cu Ronnie, de data aceasta pentru calificarea în sferturile de finală ale turneului. N-a fost însă să fie nici de data aceasta pentru jucătorul născut acum 34 de ani la Colchester. Deși s-a alintat înainte de turneu, spunând că după o pauză de aproape un an nu are șanse să câștige, O”Sullivan pare aproape în cea mai bună formă a vieții! Cu o naturalețe ieșită din comun, care l-a caracterizat pe tot parcursul carierei, actualul campion mondial a părut imbatabil în ultima sesiune. O sesiune pornită de la scorul de 9-7, în care Carter nu a câștigat decât un frame. Nu din cauza propriilor greșeli, ci pentru că Ronnie a fost impecabil! Cu breakuri de 88, 106 și 89, O”Sullivan a închis repede meciul și a devenit primul campion mondial en-titre care se califică în sferturile competiției după șapte ani, ultimul jucător care reușise asta fiind Shaun Murphy. În faza următoare, Ronnie va da piept cu Stuart Bingham, care a trecut cu 13-10 de Mark Davis.
Ding a reușit șase breakuri peste 100 de puncte
Un alt jucător care a evoluat bine și s-a calificat mai departe este chinezul Ding Junhui. După un start slab de meci, în care a greșit foarte mult și a părut total deconcentrat, Ding și-a revenit și a trecut cu 13-9 de englezul Mark King. Însă adversarul chinezului nu s-a lăsat ușor învins, reușind să revină la 10-9 după ce fusese condus cu 10-7. Însă cu un break de 104 puncte, al șaselea peste o sută de puncte de la acest turneu reușit de Ding, chinezul s-a distanțat la 11-9, adjudecându-și și ultimele două frameuri fără prea mari bătăi de cap. „Vreau să devin primul jucător chinez care câștigă titlul de campion mondial. Știu că voi reuși acest lucru cel puțin o dată în viață”, a declarat Ding, care va juca în sferturi cu Barry Hawkins. Cu această victorie, jucătorul de 26 de ani s-a apropiat cea mai bună performanță reușită în carieră la Campionatul Mondial, o semifinală în 2011, când a pierdut cu 15-17 la Judd Trump.
Programul sferturilor de finală:
Ding Junhui – Barry Hawkins (mâine, ora 12:00)
Shaun Murphy – Judd Trump (mâine, ora 12:00)
Ronnie O”Sullivan – Stuart Bingham (mâine, ora 16:30)
Ricky Walden – Michael White (mâine, ora 16:30)
Foto: worldsnooker.com