Maratonul, un fenomen care ia amploare printre amatori!

Un expat britanic la București nu ratează nicio cursă în România!

Tot mai mulți oameni simpli încearcă să adopte un stil de viață sănătos, iar crosurile și maratoanele sunt o mană cerească în acest sens. Fiecare oraș care se respect organizează unul, iar un britanic s-a îndrăgostit de ele în România.

Iarna blândă, cu temperaturi de primăvară, umple parcurile bucureștene de alergători. O parte dintre ei vor să se mențină în formă până la primele curse găzduite de București, primul și cel mai important fiind semimaratonul București programat anul acesta, pe 10 mai. Un eveniment care adună la start numeroase vedete, artiști, oameni de afaceri, jurnaliști și politicieni, dat fiind că miza este și strângerea de fonduri pentru diverse cauze caritabile. Este o activitate care atrage tot mai mulți sponsori si companii mari interesate de zona de responsabilitate socială, implicit influenceri și oameni cu notorietate.
„Sunt nişte oameni care reuşesc să alerge tot anul pentru a ajuta copiii instituţionalizaţi, pentru a ajuta familii şi copii din familii care nu au atât de multe şanse precum alţii”, declara pentrumedia sportive, după cursa din toamna trecută, jurnalistul Digi 24, Claudiu Pândaru. Printre cei care vor fi cu siguranță și anul acesta la linia de start este și Martyn Birchall, poate mai puțin celebru comparativ cu soția sa, Ana Birchall, ministru în mai multe guverne în ultimii 10 ani, dar un participant constant la maratoanele și semimaratoanele din București, din țară și din diverse alte orașe ale lumii.

Pe fostul finanțist în City-ul londonez, New York și Hong Kong l-am întâlnit antrenându-se în Herăstrău de mai multe ori pe săptămână. Ne-a povestit pe scurt că practică alergarea pe distanțe lungi de mai bine de zece ani. Mai recent, aleargă chiar cu băiatul său, Andruțu. Anul trecut, cei doi au participat umăr la umăr (până la un punct) la maratonul de la Geneva. „Andruţu cred ca urmează pasiunea soţului meu Martyn de a alerga, pentru că a ţinut neapărat să alerge şi el la acel maraton”, povestește fostul ministru al Justiției despre pasiunea fiului său.

Din 2009, când a participat la semimaratonul de la București, Martyn Birchall ne-a spus că nu a mai ratat nici o cursă importantă și anual se află al startul competițiilor consacrate din Capitală. Nu ratează nici maratoane și semimaratoane din alte metropole europene – Geneva (2010 și 2014), Paris (2011). “Voi continua să alerg atât cât mă mai țin picioarele”, a spus cu umor fostul finanțist galonat prin instituții financiare din Europa, America de Nord si Asia (Citi, Merrill Lynch) în poziții de senior management.

L-am întrebat de ce nu a participat niciodată la celebrul Maraton de la Londra, eveniment iconic care adună anual peste 40.000 de oameni din toate colțurile lumii. “La Maratonul de la Londra, sunt între 6 și 10 doritori pe loc, așa că se ajunge la tragere la sorți. Anul acesta, pentru prima dată, m-am înscris și eu, vă dați seama că am așteptat să se finalizeze Brexit-ul”, a comentat Birchall în aceeași notă de umor. În vârstă de 63 de ani, Martyn Birchall a dat lumea finanțelor mari globale pe un business de educație. Fredel Education este un butic de consultanță care îi ghidează și îi sprijină pe părinții care doresc să-și trimită copiii la studii în Regat.

Publicat: 16 02. 2020, 09:44