Maria Riesch a câștigat Cupa Mondială la schi alpin
Sportiva germană Maria Riesch a câștigat, pentru prima oară în
carieră, Cupa Mondială la schi alpin, după ce proba de slalom uriaș
a fost anulată, sâmbătă, la Lenzerheide (Elveția), ceea ce i-a
permis să o devanseze cu trei puncte pe americanca Lindsey
Vonn.
„Proba de slalom uriaș a fost anulată, din cauza condițiilor
meteorologice”, au anunțat, sâmbătă dimineață, organizatorii, după
ce au încercat în van să refacă pista, stratul de zăpadă fiind
deteriorat ca urmare a precipitațiilor din ultimele zile.
Maria Riesch a preluat conducerea în clasamentul general, vineri,
la finalul probei de slalom, cu un total de 1728 de puncte, cu trei
mai mult decât rivala sa, Lindsey Vonn, care a câștigat în acest
sezon trei globuri de cristal, la Super-G, super combinată și
coborâre.
Conform regulamentului, o cursă amânată nu mai poate fi
reprogramată, astfel că Lindsey Vonn nu mai are nicio șansă să-și
recapete titlul în acest an, după ce și proba de Super G, la care
ar fi fost favorită, a fost anulată joi, tot din cauza vremii.
Nemulțumită de situație, sportiva din Statele Unite i-a criticat pe
oficialii Federației Internaționale de Schi, menționând că este
cazul ca regulamentul să fie modificat.
Sportiva germană, dublă campioană olimpică (slalom și super
combinată), a reușit astfel să-și adjudece Marele Glob de cristal
pentru prima dată, la vârsta de 26 de ani, după ce în ultimele două
sezoane s-a clasat pe locul 2.
Tot sâmbătă, germanca Viktoria Rebensburg a câștigat Cupa Mondială
la slalom uriaș, în urma anulării cursei de sâmbătă.
Sursa: Mediafax