Orașul Munchen (Germania) va găzdui Campionatele Europene de gimnastică artistică, la feminin și la masculin.
România va participa cu 20 de sportivi la Campionatele Europene de gimnastică artistică pentru juniori şi seniori de la Munchen, a anunţat, vineri, Federaţia Română de Gimnastică, pe pagina sa de Facebook.
Primele vor intra în competiţie fetele, în intervalul 11-14 august, în timp ce băieţii vor concura în perioada 18-21 august.
După mulți ani de așteptări echipa masculină are toate șansele să facă o figură frumoasă. Adică să se claseze pe un loc care să-i permită accederea la Campionatele Mondiale.
Iar această posibilă performanță este confirmată chiar de către Marian Drăgulescu, cel mai titrat gimnast al României.
„Părerea mea e că de această dată putem să ne prezentăm onorabil la echipe. Dacă băieții vor avea exerciții curate își vor putea îndeplini obiectivul.
Doi dintre gimnaștii pe care mizez și care cred eu că pot ajut mult echipa sunt Gabi Burtănete, la sărituri și Andrei Muntean, la paralele. Doar ei doi pot propulsa echipa”, e de părere Drăgulescu.
Considerat unul dintre gimnaștii foarte talentați ai actualei generații, Gabi Burtănete încearcă să perfecteze și săritură Drăgulescu.
O săritură cotată ca fiind una dintre cele mai dificile din lume.
„Mulți gimnaști din străinătate s-au încumetat să execute săritura care-mi poartă numele. Unii chiar m-au întrecut cu săritura inventată chiar de către mine. Din România încă nu a sărit-o nimeni. M-ar bucura să-i iasă lui Gabi Burtănete”, a adăugat Marian Drăgulescu.
La senioare vom fi reprezentaţi de Ana Maria Bărbosu, Ioana Stănciulescu, Silviana Sfiringu, Antonia Duţă şi Andreea Preda, antrenorii lotului fiind Gina Gogean Groza, Cristian Moldovan şi Lucian Sandu.
La junioare vor evolua Amalia Puflea, Amalia Ghigoarţă, Sabrina Maneca Voinea, Crina Tudor, Miruna Botez, coordonate de antrenorii Ramona Micu, Camelia Voinea şi Cătălin Meran.
Lotul de seniori este format din Andrei Muntean, Gabriel Burtănete, Robert Burtănete, Răzvan Marc, Roland Modoianu-Zseder, antrenori fiind Marius Berbecar, Remus Jivan şi olandezul Gerard Speerstra.
La juniori vor concura David Puicea, Nicholas Ţarcă, Norbert Marcu, Flavius Borca şi Andrei Titi, antrenorii lotului fiind Adrian Meleancă şi Ioan Jeberean.
Fetele vor pleca duminică 7 august, iar băieţii pe 14 august.
În 2020, la Europenele de la Mersin (Turcia), România a obţinut argintul pe echipe la feminin, precum şi alte patru medalii pe aparate (Larisa Iordache – aur la sol şi bârnă, argint la sărituri, Silviana Sfiringu – argint la bârnă). La junioare, România a luat aurul în toate probele, pe echipe şi aparate (Ana Maria Bărbosu – cinci titluri, la individual compus şi pe aparate, Maria Ceplinschi a obţinut medalii de argint la individual şi sol, iar Andreea Preda a luat bronz la bârnă).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER