Miercuri au început la Baza Sportivă Ciric din Iași precalificările la ”Concord Iași Open”, turneu ATP Challenger 100 dotat cu premii de 90.280 de euro.
Evenimentul, cel mai puternic din lume în perioada 11-17 iulie, când se vor derula meciurile de pe tabloul principal de simplu și dublu, va reuni pe zgura de la Iași nume importante din circuitul ATP, între care cehul Jiri Lehecka, spaniolul Pablo Andujar, croatul Borna Coric sau francezul Lucas Pouille.
Tabloul principal de simplu va avea 32 de jucători, iar printre aceștia se vor regăsi și românii Marius Copil (locul 318 ATP), Nicholas David Ionel (307 ATP) și ieșeanul Cezar Crețu (431 ATP), care au primit câte un wild card din partea organizatorilor.
”Ne dorim să ajutăm cât mai mult jucătorii români prin acest turneu. Sperăm ca ei să facă puncte și să urce în clasamentul mondial, iar pentru asta trebuie să joace bine, pentru că nivelul va fi foarte ridicat la Iași. Mai ridicat ca niciodată, este cel mai mare turneu Challenger din lume în săptămâna 11-17 iulie.
Marius Copil, Nicholas David Ionel și ieșeanul Cezar Crețu vor primi wild card pe tabloul principal, iar pentru calificări avem 4 wild card-uri. Unul va fi pentru câștigătorul din precalificări, iar celelalte trei vor fi acordate după un algoritm care ține cont de vârstă și clasament, pentru cei mai buni români”, a declarat Andrei Pavel, directorul turneului Concord Iași Open.
Directorul Andrei Pavel, fost număr 13 mondial în 2004, speră ca românii să aibă evoluții foarte bune la ei acasă și să ajungă în fazele superioare ale turneului de la Baza Sportivă Ciric.
”Ar fi o surpriză foarte frumoasă, asta îmi doresc și eu, să vedem unul dintre români într-o semifinală sau finală. Eu cred în ei. Ar fi frumos, de asta munesc și eu zi de zi pe teren cu ei, vreau să văd un jucător român în prima sută mondială, apoi poate în primii 50, de ce nu.
Este un concurs important. Campionul câștigă 100 de puncte ATP și gândește-te că David Ionel are acum 120 de puncte, deci s-ar dubla aproape punctajul său. Asta ar însemna să urce mult în clasament și i-ar permite să fie pe tablou la toate concursurile acestea, fără să primească wild card. Deci șansele se măresc să câștige din ce în ce mai multe puncte”, a explicat Andrei Pavel.
Meciurile de pe tabloul principal la Concord Iași Open vor debuta luni, 11 iulie, iar finala la simplu este programată duminică, 17 iulie.
Pe parcursul întregii săptămâni, organizatorii au anunțat numeroase surprize pentru cei care vor cumpăra bilete.
Piesa de rezistență va fi meciul demonstrativ de miercuri, 13 iulie, la care vor participa artiștii Horia Brenciu și Cornel Ilie, de la Vunk, precum și foștii mari tenismani ai României, Andrei Pavel și Horia Tecău. Meciul demonstrativ va începe la ora 19.00.
Maria Tudor, directorul de comunicare al turneului Concord Iași Open, a declarat că spectatorii care vor cumpăra bilete vor avea parte de foarte multe surprize în cadrul întregii săptămâni a turneului de la Iași.
”În fiecare zi am pregătit activități diverse, publicul trebuie să știe că poate veni la Baza Sportivă Ciric pentru tenis în principal, dar și pentru alte activități. Vor fi sesiuni de autografe, vom organiza un Kids’ Day, multe activități pentru copii, vom amenaja o zonă dedicată fanilor, un Fan Zone, într-o parcare din apropierea terenurilor. Va fi și o zonă de relaxare, socializare, distracție, poți să vii să intri și la meciuri, vor fi parteneri prezenți cu diversse materiale.
Marți vom organiza Ladies Day, avem un partener care ne-a oferit cadouri pentru doamne și vom organiza concursuri, tombole pentru doamne. Miercuri avem meciul demonstrativ cu Andrei Pavel, Horia Tecău, Horia Brenciu și Cornel Ilie, în zilele de luni, marți și joi avem sesiuni de autografe. Zilnic avem pregătite foarte multe surprize”, a declarat Maria Tudor, directorul de comunicare al turneului Concord Iași Open.
Biletele pot fi achiziționate de pe platforma Entertix.ro. De luni până miercuri un bilet costă 45 de lei, iar prețurile cresc pe măsură ce turneul avansează: 60 lei joi, 125 lei vineri, 150 lei sâmbătă și duminică, zile în care sunt programate semifinalele și finalele.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER