Marius Huțu despre acțiunea de la Palatul Victoria. „Aurul nu trebuie să aibă apartenență de club sau de federație”

Prim-ministrul Victor Ponta le-a premiat miercuri, la Palatul Victoria, pe componentele echipei feminine de spadă a României, medaliate cu aur la Campionatele Europene de la Strasbourg. Foarte frumos, un gest demn de apreciat! Într-un moment de cumpănă al sportului românesc, cu performanțe din ce în ce mai rare, un titlu european merită gratulat, remarcat și încurajat de la cel mai înalt nivel. Iar Simona Gherman, Ana Maria Brânză, Simona Pop și Maria Udrea își merită indiscutabil momentul de glorie, pentru constanța și valoarea etalate cu încăpățânare, de ani buni, pe planșa de concurs. Dar…

În prima jumătate a anului, sportul românesc a cules laurii aurului european și din lumea halterelor, prin Florin Croitoru, și din gimnastică, prin Larisa Iordache și echipa feminină, și de pe luciul apei, prin echipajul canotoarelor de 8+1. Ba chiar și din ring, prin inimoasa pugilistă Steluța Duță. La niciuna dintre aceste performanțe ușile Palatului Victoria nu s-au deschis pentru o reverență meritată. Că premierul Victor Ponta și-a găsit timp acum să-și arate recunoștința este perfect: am spus-o, fetele de la spadă o merită din plin. Însă politica sportului, mai ales la cel mai înalt nivel, trebuie să fie una uniformă și echidistantă, fără nuanțe ce pot isca interpretări. Oare cum se simt acum sportivii amintiți mai sus, mulți dintre ei încă tastatori frecvenți de PIN în așteptarea premiilor ministeriale?

Întâmplarea de miercuri, de la Palatul Victoria, s-ar putea înscrie ușor în tema prieteniei pe care Victor Ponta o are cu anumiți oameni din sportul românesc, deși mai degrabă este o lipsă de abilitate din partea consilierilor guvernamentali sau a MTS, cel care a girat acțiunea. Acolo sus, în sferele cele mai înalte, aurul cucerit sub drapelul României nu trebuie să aibă apartenență de club sau de federație, pentru că s-ar duce totul de râpă. Munca, sacrificiile, durerea și limitele căutate sunt aceleași și la canotaj, și la gimnastică, și la box, și la haltere, și la scrimă.

 

 

Publicat: 18 06. 2014, 21:16
Actualizat: 18 06. 2014, 21:38