Marți, în săptămânalul ProSport – Cheile „austriece” ale României de 50 de milioane de euro. Stațiunea care face și sport, și turism
Material publicat în ediția tipărită săptămânală ProSport, distribuită în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
Alte materiale din ediția curentă:
- Cât produce „fabrica Lucian Bute
- Lista cluburilor din Liga 1 cu cele mai mari datorii la stat
- Miza listării la bursă a marilor cluburi de fotbal
- Opt metode pentru a da jos surplusul de kilograme adunat de sărbători
- Ghidul stadioanelor de la CM 2014. Cât a cheltuit Brazilia pentru turneul final din vară
- Bijuteria Complexului Turistic de la Cheile Grădiștei este un poligon de biatlon, construit în regie proprie, care va găzdui și un Campionatul Mondial în 2016
- La Cheile Grădiștei-Fundata se construiește și o sală polivalentă cu 1.800 de locuri
- Loturile de juniori plătesc pentru casă-masă pe zi în jur de 100 de lei, iar tariful pentru un senior ajunge la maximum 150 de lei
Plecat de la o pensiune mică și un tractor, Ovidiu Gârbacea a construit la Cheile Grădiștei (județul Brașov) un adevărat imperiu turistic, devenit între timp și un punct de atracție din punct de vedere sportiv. Piesa de rezistență a Complexului a devenit un poligon de biatlon plus pistele de schi fond aferente, care a și intrat în circuitul internațional la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), organizat anul trecut de România. Banii investiți în această bază? „Nu pot să spun o cifră exactă pentru că am lucrat totul în regie proprie. O fi costat câteva sute de mii de euro, motorina și salariile oamenilor. Am meseriași foarte buni, am și firma mea de construcții, iar totul a fost făcut în timp, a fost un proiect pe mai mulți ani”, răspunde Ovidiu Gârbacea.
LA CHEILE GRĂ‚DIȘTEI, CA LA HOCHFILZEN
În cazul în care cineva, un stat, o societate și-ar dori să construiască de la zero ceva asemănător, atunci investițiile ar fi de ordinul milioanelor de euro. „Peste tot unde sunt baze, probabil și mai bune ca aceasta de la Cheile Grădiștei, au costat mulți bani. Vă dau un exemplu: Rupholding. Baza mea arată așa cum era cea de la Rupholding în urmă cu 5-6 ani. Localitatea este în Germania, iar acolo s-au desfășurat multe competiții de primul nivel, în fiecare an are loc etapă de Cupă Mondială . Numai modernizarea, să mai schimbe câte ceva, să îmbunătățească din instalații și tot ce trebuie acolo, i-a costat acum trei ani vreo 50 de milioane de euro. Vă dați seama, e fantastic, și pe la Soci sunt investiții enorme. Dar aici, faptul că eu un loc foarte frumos, faptul că sportivii au totul la dispoziție, face valoroasă baza. În plus, din concurs se vede aproape tot ce se întâmplă în traseu, așa e natura. Am fost la mai multe etape de Cupă Mondială, la două – Annecy și Hochfilzen – chiar înainte de Anul Nou. Să știți că baza noastră nu e cu nimic mai prejos decât la Hochfilzen. Numai că în Austria există tradiție, astfel că au și etapă de Cupă Mondială în fiecare an”, povestește Gârbacea.
ÎNAINTE ERAU DOAR LOCURI PĂ‚RĂ‚SITE
Proprietarul singurei baze private de biatlon din Europa a fost, înainte de 1989, antrenor al lotului național de profil. Acest aspect, dar și amenajarea unui loc de antrenament pentru copiiI din zonă au fost argumentele principale pentru a pune pe „roate” ideea unei baze sportive la 1.300 de metri altitudine. „Pasiunea pentru sport nu a dispărut, deși eu m-am lăsat de atâta timp. În plus, în zonă am văzut că mai erau ceva copilași care făceau inițiere la biatlon sau schi fond și nu aveau niciun fel de condiții. Atunci m-am hotărât să fac ceva, să văd ce se întâmplă. Am lucrat vreo șase ani la tot este acum, cu drum cu tot. Aici nu a fost nici drum de acces, ci doar niște locuri părăsite. Eu am cumpărat teren, pe rând, de la particulari și am dat din nou viață zonei”, spune Gârbacea. Toate investițiile au fost făcute din fonduri proprii, „din ce am câștigat din afacerea de jos, am un complex turistic în Moeciu. Am intrat în domeniul turistic imediat după Revoluție. Am făcut prima dată o pensiune, iar apoi o firmă de exploatări forestiere, o producție de cherestea. Iar de 20 de ani, tot ce am câștigat, am investit în infrastructură, turistică și sportivă”, continuă afaceristul brașovean.
„Totul a plecat de la o pensiune, de la un tractor, pe care l-am cumpărat în 1990. Atunci am reușit să mă detașez de sport, de antrenorat. Pe atunci eram antrenor la ASA Brașov, însă am, decis să mă dedic afacerilor, am vrut să fac aceste investiții”
Ovidiu Gârbacea, proprietar Cheile Grădiștei
O SINGURĂ‚ DURERE, STAREA DRUMURILOR
FOTE 2013 a fost prima competiție majoră disputată pe baza sportivă de la Cheile Grădiștei. A fost însă doar un punct de plecare pentru ce va urma. În 2016, România va organiza în localitatea brașoveană și un Campionat Mondial de biatlon al juniorilor. „Competiția nu necesită alte investiții majore. Dar fiind vorba de un Campionat Mondial mai trebuie aranjate câteva lucruri. Avem 23 de vestiare, dar ar mai fi nevoie de vreo 15-20. Poate fi o investiție care pot să o fac sau închiriez containere pentru vestiarele sportivilor, așa cum procedează majoritatea țărilor. În rest, toată infrastructura, inclusiv cazarea, este ca nicăieri în România. Noi avem 800 de locuri de cazare la maximum 5 kilometri, exact cât trebuie pentru acel CM, poate și mai puțin”, susține Gârbacea. Există totuși și o „durere”, starea drumurilor din împrejurimi. „Dacă s-ar organiza o etapă de Cupă Mondială, ar fi un loc fantastic în privința asta, mai sunt în împrejurimi și alte locuri de cazare. Singura problemă este cu drumul județean și, bineînșeles, cu șoseaua națională Brașov – Pitești care arată rău. Ce a ținut de noi, am făcut, avem drumurile în interior întreținute”, conchide Gârbacea.
De remarcat, Complexul turistic Cheile Grădiștei are în dotare cinci hoteluri și vreo 20 de vile, care însumează 800 de locuri de cazare. Astfel, întreaga investiție, cu tot cu baza sportivă, a ajuns să valorează în prezent peste 50 de milioane de euro.
„Mai sunt lucruri de perfecționat aici, vreau să fac un lac de acumulare. Suntem la 1.300 de metri, iar apa este pompată. Pot să fac zăpadă artificială, am și făcut la FOTE, dar depind și de gradul de ocupare. Dacă gradul de ocupare e mare, nu pot să dau tot timpul cu tunurile”.
Ovidiu Gârbacea
Trofeul Carpați la handbal s-ar putea juca la 1.300 de metri altitudine
Până spre sfârșitul anului, la Cheile Grădiștei va fi finalizată și o sală polivalentă de 1.800 de locuri, cu doate dotările necesare. „Sala va putea găzdui întâlniri între echipe de handbal, volei și baschet. Va fi aici în vârf de munte. Ce oferim noi în plus este cazare și masă la doi pași. La orice competiție într-un oraș, un lot trebuie să-l cazezi, să-l traversezi orașul , să-l duci de colo-colo, pe unde te poți descurca. Vor fi și patru săli de forță, de asemenea, două săli de conferință și vestiare cum scrie la carte, 4-5 vestiare pentru arbitri, antrenori, cabinet medical, antidoping”, ne-a relatat Ovidiu Gârbacea.
Gheorghe Tadici, selecționerul României, a anunțat deja că Trofeul Carpați, programat în octombrie, se va desfășura la Cheile Grădiștei-Fundata: „Dacă va fi gata la timp sala, se va juca acolo, bineînțeles cu acordul FRH. Ar garanta prezența unor reprezentative din spațiul vestic al Europei”.
Dotările sportive ale Complexului de la Cheile Grădiștei
- poligon de biatlon și pistă pentru schi fond
- o sală polivalentă mică, are în dotare și cinci platforme de haltere
- o sală modernă de forță
- o sală de judo
- trei terenuri de multisport în aer liber: se poate juca minifotbal, handbal sau baschet
- un teren de fotbal cu gazon natural
- SPA
Prețurile la cazare sunt în funcție de baremurile sportivilor
Tot mai multe echipe, loturi sau sportivi aleg să-și facă stagiile centralizate de pregătire la Cheile Grădiștei. Cluburile de fotbal FC Brașov și Politehnica Iași au făcut deja rezervări pentru această perioadă. Naționala de handbal feminin ajunge la rândul ei de câteva ori pe an în cantonament în complexul respectiv. „În primul rând ai o sală în care să te antrenezi dacă plouă sau sunt zăpezi mari, există o sală de forță, un SPA pentru recuperare, cu jacuzzi, cu masaj, cazarea este de cinci stele, iar masa impecabilă”, explică Tadici motivele pentru care se orientează de fiecare dată pentru un cantonament la Cheile Grădiștei, fie că e vorba de echipa națională, fie că se referă la echipa de club, HC Zalău.
NUMĂ‚RUL 2 MONDIAL DIN BIATLON S-A PREGĂ‚TIT LA CHEI
Baza sportivă de la Cheile Grădiștei are deja căutare și în afara granițelor țării. Spre exemplu, echipa feminină de biatlon a Ucrainei, cu două din primele cinci sportive în topul mondial al momentului (n.r. Valj Semerenko – locul 2 și Olena Pidhrushna), și-a încărcat bateriile înaintea sezonului pe pantele respective. „Nu știu pe plan național cum se vede, dar mă bucur că e apreciată pe plan internațional. Prima echipă a Ucrainei s-a antrenat trei săptămâni la noi, iar pentru vara viitoare și-a propus patru stagii de pregătire”, a precizat patronul complexului de la Cheile Grădiștei.
Tarifele la care sunt cazați sportivii par la prima vedere atractive pentru un club sau un lot care pleacă în cantoanment. Explică Ovidiu Gârbacea: „Dacă le-aș face prețurile care sunt pentru un turist obișnuit, desigur ar veni mai puține loturi. Ne adaptăm însă cam pe unde sunt sportivii cu baremurile. Unii au 140-150 de lei pe zi, alții 120 de lei, vorbim de casă și masă. Dacă vorbim de juniori și copilași mai mici, atunci coborâm și mai jos, la 100 de lei. Modelăm prețurile, stuctura cazării și alimentării cum au și sportivii baremul”.
Acest material a apărut în ediția tipărită a ProSport, care se distribuie gratuit cu Ziarul Financiar în fiecare marți