Măsuri pentru judo | Cozmin Gușă anunță modificări după Europeanul de la Varșovia: antrenor străin, concentrare și mai mare de sportivi la Cluj, Divizia Națională reînființată și o promisiune pentru finalul lui 2017
Federația Română de Judo ia măsuri imediat după Campionatul European de la Varșovia, încheiat de delegația tricoloră cu o medalie de bronz, la limită în interiorul obiectivului impus, dar departe de așteptările generale care însoțesc acest sport. Cozmin Gușă, președintele Federației Române de Judo, a detaliat punctual pentru ProSport elementele de strategie avute în vedere de directoratul Federației Române de Judo în ședința de luni.
Modelul din fotbal și handbal, implementat la lotul masculin: antrenor străin pentru a crește nivelul. Cine preia în primă instanță nou-înființatul lot masculin, la Cluj
Federația Română de Judo a luat decizia rapidă de a reînființa lotul masculin de judo, ducându-l la Cluj, alături de adevărata fabrică de făcut campioni pentru judo-ul feminin, condusă de Florin Bercean, după ce judokanii români au fost eliminați de la primul duel. „La băieți, avem nevoie de o schimbare totală a pregătirii și a strategiei. Judo-ul românesc masculin nu este la un nivel corespunzător, dar nu este lipsit de potențial și pun acest fapt pe seama unor tehnicieni care au fost poate neexperimentați sau nepăsători. Diferențierea loturilor pe mai multe centre, fără centralizarea tuturor sportivilor cu potențial într-un loc a fost o greșeală. S-a ajuns aici și nu mai putem aștepta să stăm doar în rezultatele ocazionale ale lui Daniel Natea. În consecință, vom centraliza un nucleu din circa 20 de sportivi la Cluj, tot în centrul condus de Bercean, dar sub coordonarea lui Adrian Croitoru, marele nostru campion, care a făcut pasul spre antrenorat și a acceptat oferta federației”, a anunțat Gușă.
Etapa a doua presupune aducerea expertizei din afara granițelor țării, o soluție la care au recurs în ultimii ani mai multe federații în sporturile de echipă, de la fotbal la handbal și baschet. „Facem o selecție de alți antrenori români cu potențial și suntem în tratative avansate cu o serie de antrenori și preparatori străini. Vrem să întărim echipa tehnică. Este și o soluție de avarie, este și o soluție destul de costisitoare, dar pe care noi ne-o asumăm, pentru că atunci când am venit la Federația Română de Judo am spus că vom face toate cheltuielile necesare pentru a crește nivelul de acolo, de jos, de unde am ajuns. Decizia de a aduce antrenori străini este și o soluție pe termen scurt, dar este o soluție normală, la care au recurs naționale importante, de la cea a Rusiei – care are ca antrenor federal pe campionul olimpic italian Ezio Gamba, până la naționala Israelului, a Franței, a Italiei chiar. Cu acest prilej, trebuie să reușim să creștem și nivelul profesional al antrenorilor români tineri, care mai apoi să continue munca la un nivel de profesionalizare superior de data aceasta„, explică președintele FR Judo.
Revine Divizia Națională de Judo
După ce a introdus premierea la campionatele naționale, Cozmin Gușă promite un nou proiect care să avantajeze, din punct de vedere economic, judo-ul românesc. „Fac eforturi mari să găsesc sprijinul necesar ca în această toamnă să demarăm din nou Divizia Națională de judo, sub forma unui play-off itinerant în toată țara, care să dinamizeze activitatea tuturor centrelor de judo, pentru a ajunge ca performanța internă să fie remunerată. Mențin, absolut, obiectivul inițial, prin care anunțam că într-un an vreau ca FR Judo să devină forul național cel mai bine organizat și cel mai bine finanțat din mediul privat. Nu am nicio îndoială că vom reuși, suntem deja singura federație care a plătit premii la campionatele naționale în valoare de 30.000 de euro pentru sportivii medaliați, demarăm toate activățile de marketing în mod corespunzător”.
Judo feminin: negocieri cu Căprioriu și Florian
Cozmin Gușă promite că va încerca să o convingă pe Corina Căprioriu să revină asupra deciziei de retragere, după luna iunie, atunci când fosta campioană europeană de la categoria 57 kg se va căsători.
În plus, Larisa Florian va fi și ea impulsionată să regăsească drumul spre performanță. „În acest moment, Larisa este izolată la Oradea, printre băieții de la tineret. Până în urmă cu 2-3 ani existau fete de nivelul ei la Oradea, acolo unde ea locuiește cu sora ei și unde a preferat să râmănă din pricina situației din familia ei. Aceste fete îi permiteau să aibă o pregătire corespunzătoare. Parte din aceste fete s-au pierdut pe drum însă, altele nu mai fac față la nivel internațional major. Noi am luat deja decizia de a o muta de la Oradea, trebuie să mai discutăm cu ea, pentru că deși este foarte talentată și muncitoare, ea nu poate avea continuitatea unor rezultate la vârf. Vom rezolva această problemă de potențial„, promite Gușă.
Performanța, susținută din fonduri private
Șeful judo-ului românesc a identificat principala problemă a sportului pe care îl conduce, la nivel administrativ. „Marketingul de calitate este cel care a lipsit cel mai mult din judo-ul românesc și în sportul românesc. Noi suntem aproape de finalizarea strategiei de marketing pentru atragerea sponsorilor, care nu vin decât dacă au satisfacția că banii lor au fost investiți corespunzător și că imaginea lor a avut de câștigat. Nimeni nu îți dă bani pur și simplu, îți dau bani în urma unui plan și unei satisfacții de marketing pe care o au cei care investesc. După ce vom începem să adunăm bani, vom avea și o strategie de a-i cheltui doar spre performanță, lăsând banii de la stat să întrețină masa de judokani din România, așa cum este normal. Banii privați îi vom îndrepta înspre performanță„, anunță Gușă.
„Nu vom cheltui în mod deșănțat, vom cheltui punctual. Problema sportului românesc și a judo-ului este că și atunci când au fost bani, au fost investiți prost, fie în sportivi care nu au avut nici talent, nici dăruire pentru culorile naționalei, fie pe diferite acțiuni de pregătire care și-au dovedit ineficiența. Efortul financiar de a aduce experți străini pe durata unui ciclu olimpic se va ridica, probabil, la nivelul sutelor de mii de euro, dar toți acești bani vor fi bani privați, pe care îi vom atrage și nu vor fi bani de la statul român, cu care de-abia dacă reușim să integrăm activitatea curentă a loturilor și activitatea de performanță obișnuită. Nu ne plângem de banii de la statul român, dar performanța o vom atinge prin banii privați”, concluzionează Gușă.
Bilanț peste un an
Obiectivul actualei conduceri a FR Judo este de a obține rezultate, pe plan sportiv, la Campionatul Mondial de la Budapesta, de la finalul lunii august, iar pe plan administrativ, în termen de un an, atunci când va fi făcut bilanțul startegiilor implementate. „După Campionatul European din Israel vom putea face o comparație cu ceea ce s-a întâmplat anul acesta și atunci vom vedea dacă planul nostru intermediar va da roade așa cum am anunțat, dacă evoluția judo-ului românesc este în sus. Obiectivul nostru final este Tokyo 2020, acolo unde toți se vor bate să conteste supremația absolută a japonezilor, care și-au propus să câștige cele mai valoroase medalii la toate categoriile!”
Fără datorii la începutul lui 2018
Federația Română de Judo se angajează să scape de datorii până la finalul anului. „Nu știam sumele datorate la începutul mandatului, am început să le descopăr, dar nu mă plâng. Le vom acoperi rapid. Ultimele datorii le-am aflat acum, la Varșovia, prietenii din circuitul european mi-au prezentat datorii vechi și de 6-7 ani. Nu vom termina anul 2017 cu datorii, le vom achita pe toate în cursul acestui an„, afirmă președintele FR Judo.
„Campioantele Europene de la Varșovia sunt, pentru mine, și pentru cei din biroul de conducere, un barometru la zi al judo-ului românesc. Judo-ul în România, din păcate, nu este un sport de masă, așa cum este în Franța, Brazilia, Japonia sau Israel – țări cu milioane de judokani În ciuda faptului că judo-ul nu este un sport de masă în România, noi am obținut rezultate de-a lungul vremii pentru că am avut judokani talentați și antrenori experimentați care, practic, au evoluat în condiții premium. Dintr-o bază de sportivi redusă ca număr am reușit medalii olimpice, medalii europene și mondiale. Judo-ul de la noi a demonstrat că prin talent și muncă s-au obținut rezultate. Motivul căderii judo-ului, care a culminat cu bilanțul de zero medalii la Rio, este destul de simplu: delăsarea unor conducători, reaua voință a unor oameni din judo-ului românesc care în loc să sprijine au preferat să dinamiteze. Dar, noi vom reveni. Nu este simplu să îl ducem la nivelul de la care a căzut, dar îl vom ridica destul de repede„, Cozmin Gușă.
de Cezara Paraschiv