Schioarea slovenă Tina Maze a reușit să câștige azi matematic Globul de Cristal, după ce s-a impus în proba de supercombinată de pe pârtia franceză de la Meribel.
Maze, prima slovenă câștigătoare a marelui Glob de Cristal
Încă din startul sezonului, Maze (foto) a fost principala favorită la titlu, după ce s-a impus în trei din primele opt curse, demonstrând că este o schioare completă. Iar după problemele lui Lindsey Vonn, care au culminat într-o pauză, slovena a fost de neoprit. Azi, la Meribel, Maze a câștigat cea de-a opta etapă de Cupă Mondială din carieră. În ciuda unui virus stomacal, care i-a pus mari probleme în cea de-a doua manșă, schioarea de 28 de ani s-a impus cu 82 de sutimi în fața austriecei Nicole Hosp. Iar abandonul Mariei Hoefl-Riesch, care a căzut spre finalul probei de slalom, i-a adus și matematic victoria finală lui Maze. „Nu am știut că sunt campioană până când Nicole m-a felicitat. Sunt foarte fericită”, a spus Maze, prima slovenă câștigătoare a Marelui Glob de Cristal, care are un avans de 958 de puncte în fața Mariei Hoefl-Riesch, cu nouă etape rămase în calendar.
Hirscher se detașează în fruntea Cupei Mondiale
În Cupa Mondială masculină, austriacul Marcel Hirscher s-a detașat la 209 puncte în fața lui Aksel Lund Svindal, înaintea probelor de coborâre și Super-G de la Kvitfjell de săptămâna viitoare. Hirscher a terminat azi pe locul secund în slalomul uriaș de la Garmisch, la 60 de sutimi în spatele câștigătorului Alexis Pinturault. Pe trei s-a clasat americanul Ted Ligety, campion mondial în proba de slalom uriaș.
Clasament Cupa Mondială după 28 etape (m):
1. Marcel Hirscher (Austria) 1215p 2. Aksel Lund Svindal (Norvegia) 1006p 3. Felix Neureuther (Germania) 798p 4. Ted Ligety (SUA) 796p 5. Ivica Kostelic (Croația) 7229p
Clasament Cupa Mondială după 28 etape (f):
1. Tina Maze (Slovenia) 1844p 2. Maria Hoefl-Riesch (Germania) 886p 3. Lindsey Vonn (SUA) 740p 4. Anna Fenninger (Austria) 716p 5. Kathrin Zettel (Austria) 697p
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER