McGregor – Khabib, „război” cu repetiție! Irlandezul s-a ascuns inițial, a vorbit puțin, apoi a făcut un anunț major: cele șase cuvinte prin care a transmis totul

Conor McGregor a anunțat după meciul cu Khabib Nurmagomedov că este în regulă, el fiind supărat că a pierdut lupta și nu neapărat pentru incidentele reprobabile create de adversar și echipa acestuia. Apoi, irlandezul i-a cerut revanșa marelui rival!

UPDATE 12:50: McGregor vrea revanșa! După ce nu a dorit să apară la conferința de presă de după meci și a avut o scurtă discuție cu Dana White, președintele UFC, Conor McGregor a rupt tăcerea printr-un scurt mesaj postat pe twitter: „Bună lovitură. Abia aștept revanșa!”, a scris irlandezul, iar cuvintele sale au strâns peste 40.000 de aprecieri în doar jumătate de oră.


Știrea inițială:

„Sunt OK”, a fost mesajul scurt al luptătorului irlandez către Dana Whiet. Președintele UFC a dezvăluit că într-o discuție purtată cu McGregor la vestiare, la scurt timp după luptă, Conor a spus că „sunt supărat că am pierdut, nu pentru ceea ce s-a întâmplat după meci”.

Iar supărarea a fost atât de mare încât McGregor a refuzat să se prezinte la conferința de presă de după meci.

Main eventul UFC 229 a fost lupta dintre McGregor, reîntors în luptele în cușcă după 23 de luni, și Nurmagomedov. Irlandezul a fost învins în runda a patra, dar de aici s-a declanșat un scandal de proporții. Rusul a sărit în mulțime și l-a atacat pe Dillan Danis, un personaj din echipa lui Conor care-l jignise pe Khabib, după care cei din staff-ul lui Nurmagomedov l-au lovit pe cel poreclit Notorious.

A fost pornită o anchetă, iar polițiștii au arestat deja trei inși din echipa lui Khabib. Luptătorul rus riscă amenzi uriașe și din partea UFC.

 

Publicat: 07 10. 2018, 12:57
Actualizat: 07 10. 2018, 12:58