Meci dramatic! Știința Bacău, prima victorie în Liga Campionilor: 3:2 cu Volero Zurich

Campioana României la volei feminin a obținut prima victorie în grupele Champions League în fața campioanei Elveției, Volero Zurich.

Voleibalistele din Bacău au început foarte timorate jocul, comițând numeroase greșeli la preluarea serviciului, iar oaspetele au câștigat primul set relativ lejer, la 17.

Setul secund a fost foarte echilibrat, Știința a condus la limită la time-out-urile tehnice, însă elvețiencele au avut trei mingi de set. Gazdele au trecut cu bine peste momentele grele, au punctat decisiv prin argentinianca Sosa, cea mai bună jucătoare a gazdelor, egalând situația la seturi.

Actul al treilea a fost dominat de echipa română, care a condus la un moment dat cu 19-10, oaspetele au revenit pe serviciul cubanezei Carpace, apropiindu-se la 15-19, însă Știința a câștigat setul la 20, după un atac în aut al ucrainencei Rykhliuk, altfel cea mai bună jucătoare a meciului, cu 37 de puncte.

SET CATASTROFAL

Setul al patrulea a fost catastrofal pentru gazde, care au comis toate greșelile posibile, pierzând la 8. Tie-break-ul a fost plin de suspans, cu răsturnări de scor, campioana României a avut 12-9, Volero a egalat, iar la 13-12 Mihaela Herlea a servit în fileu. Din fericire, băcăuanele și-au păstrat sângele rece, iar Denisa Rogojinaru a atacat pentru punctul victoriei, răzbunându-și toate erorile de la preluare.

Știința Bacău a reușit astfel o victorie importantă în fața echipei româncei Nneka Onyejekwe, care a avut o evoluție destul de ștearsă.

„A fost o victorie obținută cu inima, la capătul unui meci la începutul căruia am avut mari emoții”,  a declarat la final slovena Monika Potokar, în timp ce Nneka a spus: „Ne așteptam să fie un meci greu Și a câștigat echipa care a făcut mai puține greșeli. Ne cunoșteam adversarele, nu ne-au surprins cu nimic, însă noi nu ne-am făcut jocul și asta ne-a costat.”

ȘTIINȚA BACĂ‚U – VOLERO ZURICH 3:2 (17-25, 27-25, 25-20, 8-25, 15-13)

ȘTIINȚA: Kim Staelens (3 puncte), Emilce Sosa (20), Alexandra Sobo (16), Monika Potokar (10), Denisa Rogojinaru (6), Mihaela Herlea (4), Marina Vujovic – libero. Au mai jucat: Sabina Miclea, Marina Cvetanovic (2), Crina Bălțatu, Lucia Gaido – libero. Antrenor: Florin Grapă.

VOLERO: Karine Guerra (2 puncte), Nneka Onyejekwe (8), Mira Golubovici (6), Olesia Rykhliuk (37), Kenia Carpace (14), Karla Klaric (2), Yuko Sano – libero. Au mai jucat: Laura Unternahrer (9) Și Jovana Gogic (1). Antrenor: Jan Lindenmair.

Horia ALEXOAE (Bacău)

Publicat: 29 10. 2013, 22:06
Actualizat: 29 10. 2013, 22:08