Medaliați mondial, dar nepremiați
Performerii Mondialelor de anul trecut, în frunte cu campioana olimpică la judo Alina Dumitru, încă mai așteaptă banii pe care ar fi trebuit să-i primească pentru a se antrena cât mai bine pentru Olimpiada care s-a încheiat în august!
În decembrie 2006, Ursus a inițiat un parteneriat cu Fundația Olimpică Română, compania oferind burse lunare sportivilor medaliați la Mondiale, pe durata pregătirii lor pentru competiția olimpică. Banii urmau să fie dați în trei tranșe, însă mulți dintre sportivi au fost nevoiți să se mulțumească, până în ziua de azi, doar cu o parte din sumă, deși aceasta trebuia să fie folosită pentru a avea o evoluție cât mai bună în China.
Printre cei care încă mai speră în onorarea promisiunii se află și campiona olimpică la judo, Alina Dumitru. „Mi s-a dat doar prima parte, după care nu mai știu nimic de ei. Am tot întrebat lunile trecute, și chiar înainte de a pleca la Beijing, atunci mi s-a zis că îi primim pe toți când ne întoarcem. Deocamdată nu am aflat nimic. Pare o treabă neserioasă, nu noi am cerut acei bani, ei ne-au fost oferiți. Nu-mi place să mă cert și eu tot mai sper că, într-o zi se va face dreptate“, a spus medaliata cu bronz la CM.
Printre sportivii care au beneficiat de bursele care răsplăteau aurul mondial cu 1.000 de euro, argintul cu 750 și bronzul cu 500 de euro și nu au „văzut“ decât o mică parte din suma totală se află vicecampionul mondial la sărituri, Daniel Popescu, dubla medaliată cu argint Steliana Nistor și luptătorul Eusebiu Diaconu.
Dubla vicecampioană mondială Steliana Nistor și-a luat gândul de la bani
Â
Prezentă la inaugurarea Aleii Succeselor, unde campionii olimpici de la Beijing și-au lăsat amprenta la una dintre intrările în Parcul Herăstrău, medaliata cu bronz olimpic, cu echipa, Steliana Nistor (foto), a mărturisit că nici ea nu știe de soarta banilor.
„Am primit la început o parte din ei, după care nu s-a mai auzit nimic. Nu știu pe cine să întreb, unde să mă duc, dar mi-am luat gândul de la ei. Erau banii pentru pregătirea JO și deja aceasta s-a terminat demult. Sunt dezamăgită, pentru că a fost atâta agitație cu ei, atunci la început, apoi liniște. Mai bine ne ziceau că nu mai vedem nimic“, a declarat Stela, pentru ProSport.
Â
Â
"Am primit o tranșă de 2.500 de euro la începutul anului, după care nu am mai primit absolut nimic din cei 5.000 de euro care mai erau. Cei de la Ursus au spus că i-au trimis la Fundație, dar nimeni nu știe nimic de ei" – Daniel Popescu, gimnast
Â
Â
Â
"Nu mă duc să cerșesc niște bani care ni s-au promis pentru munca pe care am depus-o. S-a întâmplat așa cum e la noi, nimeni nu știe unde sunt sau dacă mai sunt. Cu cine să vorbesc, că deja acești bani au fost făcuți uitați" – Eusebiu Diaconu, luptător
Â
Â