Melinte, stăpâna sportului

La câteva zile după ce Autoritatea Națională pentru Tineret și
Sport (ANTS) a devenit instituție oficială în acte, ieri Doina
Melinte (foto) a fost numită președintele noii structuri.

Fosta atletă a deținut anterior funcția de secretar de stat
pentru probleme de sport în Ministerul Tineretului și Sportului,
care a fost desființat. „În plan personal, această numire îmi aduce
liniște, dar este și o mare responsabilitate”, a declarat Melinte.
Prioritatea principală a noului șef al sportului este să readucă
liniștea în rândul performerilor. „Primul meu obiectiv este
stabilirea bugetelor federațiilor și împărțirea cât mai rapidă a
banilor. Este luna martie, unii sportivi deja participă la
concursuri, iar alții își pregătesc participarea la Europene sau
Mondiale”, a spus Melinte, numită în această funcție prin decizie a
premierului Emil Boc.

Președintele ANTS preia sportul într-unul dintre cele mai
critice momente, federațiile naționale neprimind niciun ban până
acum, astfel că pregătirea loturilor s-a făcut numai pe
datorie.

Publicat: 04 03. 2010, 10:07
Actualizat: 04 03. 2010, 10:08