Mihai Stoica e de partea Cristinei Neagu în scandalul cu fanii Rapidului: „Mândria inimilor noastre!”

Mihai Stoica, managerul general al FCSB, urmareste meciul de fotbal contra formatiei U Cluj din etapa a XVI-a a Superligii, disputat pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, luni, 31 octombrie 2022. FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Cristina Neagu, jucătoare la CSM București, nu a avut parte de un tratament prea frumos din partea fanilor giuleșteni și a fost înjurată de fanii Rapidului.

Mihai Stoica e de partea Cristinei Neagu în scandalul cu fanii Rapidului

La 3 zile de la incidentul de la Sala Polivalentă, Mihai Stoica i-a luat apărarea Cristinei după ce a pus o poză cu ea în tricoul României pe rețelele de socializare în care a scris „Mândria inimilor noastre”.

 

Mulți știu despre Cristina Neagu că a copilărit în Ghencea, iar aceasta a recunoscut că este stelistă de mică. Jucătoarea de la CSM București susține că FCSB este adevărata Steaua și a fost și la multe meciuri ale roș albaștrilor. În urmă cu câțiva ani, a avut chiar și o declarație înaintea meciului FCSB – Viktoria Plzen din turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

„Țin cu Steaua, cunosc o singură Steaua, cu ea țin de când sunt mică. Am venit să mă uit la meci, e o partidă importantă, cred că n-am mai fost pe stadion de un an de zile. Acum sunt acasă și cred că o să vin mai des să văd meciurile. N-am mai fost de mult la meciuri, nu am un jucător preferat”, a spus Neagu la vremea respectivă.

Șeful de galerie de la Rapid a avut un discurs foarte dur la adresa jucătoarei de la CSM București.

„De unde până unde este Cristina Neagu un bun naţional? Nu înţeleg această idee. A făcut ceva special la echipa naţională? A câştigat vreun titlu cu naţionala României şi nu ştiu eu? Tot ce a făcut a făcut pentru ea. Toate trofeele pe care le-a luat le-a luat pentru ea.

Da, este o foarte mare jucătoare, nu contest lucrul ăsta, dar niciodată galeriei Rapidului nu i se va pune pumnul în gură să scandeze ceea ce simte. Cristina Neagu a început. Dacă seamănă furtună, va avea furtună. Ea este jucătoare unui club, fiind plătită din banii mei, de bucureştean.

Aceste momente s-ar putea încheia atunci când cei de la CSM vor renunţa la tertipurile lor comuniste faţă de clubul Rapid şi nu numai. Nu uitaţi ce a declarat Cristina Neagu despre echipa de handbal Rapid, că este o echipă care fură, că joacă cu arbitri, iar noi nu acceptăm acest lucru”, a spus Liviu Ungurean, potrivit Orange Sport.

CSM București, plângere împotriva rapidiștilor la Comisie: „Respingem însă categoric orice manifestare nepotrivită”

La 24 de ore de la evenimentul neplăcut, CSM București a anunțat că a făcut o plângere la Comisiile din cadrul FRH pentru a se analiza mai în detaliu incidentul care a avut loc la acest meci, dar și cele de la partidele anterioare.

CSM București felicită din nou echipa minunată a ‘tigroaicelor’, precum și staff-ul tehnic pentru o nouă realizare a acestui sezon și pentru extinderea perioadei de invincibilitate din Liga Florilor și Cupa României! Calificarea în sferturile de finală ale Cupei României este o nouă bornă intermediară, atinsă cu succes! Felicitări!

Suporterii CSM-ului, extraordinarii suporteri ai CSM-ului, despre care s-a vorbit destul de puțin în media, deși de o bună perioadă de timp sunt aproape de echipă și asigură un mediu elegant și civilizat la orice partidă a echipei noastre, au reușit din nou, într-o reacție organică de apărare împotriva unor injurii nejustificate să le acopere inteligent prin varii soluții!

Trivialitățile și atitudinile nesportive nu au ce căuta într-o sală de sport și este lăudabil că o dată în plus, au identificat soluții civilizate și inteligente de a susține cu adevărat echipa și de a acoperi injuriile.

Felicitări și fetelor de la Rapid pentru un meci de calibru și pentru un sezon cu multe puncte acumulate în Champions League, lucru care arată calitate și preocupare, atribute care ar trebui să primeze în sport! O confruntare CSM – Rapid este întotdeauna un meci urmărit de lumea internațională a handbalului și este mare păcat să fie umbrit de atitudini total nesportive ale unor suporteri sau oficiali rapidiști.

Fair-play-ul trebuie să domine atât în teren (și am văzut cu toții că așa a fost), dar și în tribune (capitol la care unii au rămas corijenți).

Le mulțumim tuturor celor care au fost prezenți în Sala Polivalentă din Capitală, care au achiziționat un bilet de meci, în semn de respect pentru munca și dedicarea jucătoarelor și antrenorilor și care au demonstrat că se poate coabita în liniște și respect, indiferent de simpatii și antipatii.

Respingem însă categoric orice manifestare nepotrivită într-o sală de sport, condamnăm cu putere orice atitudine care poate aduce atingere femeii sau minorilor și îi susținem pe suporterii care știu, vor și pot aprecia munca unor sportive de top ale mapamondului!

În acest sens, am sesizat comisiile de specialitate ale Federației Române de Handbal pentru a analiza toate incidentele de la recentele confruntări CSM-Rapid (până acum nu am făcut acest lucru, cu speranța că situația se va rezolva de la sine) și să dispună în consecință!”, a fost comunicatul CSM-ului.

Publicat: 22 02. 2023, 13:41
Actualizat: 22 02. 2023, 13:48