Moartea din Carpați, în fața luptei carierei. Moroșanu îl va înfrunta pe marocanul Badr Hari
Luptătorul român Cătălin Moroșanu îl va înfrunta pe marocanul Badr Hari, unul dintre cel mai bine cotați sportivi de K-1din lume, într-un meci a cărui dată urmează a fi stabilită, se arată într-un comunicat de presă remis, luni, agenției MEDIAFAX.
Promotorul Eduard Irimia a declarat că meciul ar putea avea loc la Dubai sau București.
„E posibil ca meciul să aibă loc pe 15 mai la Dubai, într-o gală VIP, dar e doar o discuție, în câteva zile vom ști toate detaliile și vor fi anunțate într-o conferință de presă. Cu siguranță, va fi cel mai așteptat meci din istoria K-1 în România, iar dacă va fi organizat la București, cu siguranță va fi cel mai important eveniment sportiv din istoria sporturilor de contact de la noi. Atât Moroșanu, cât și Hari, au o bază de fani imensă în România, așa că țara noastră va fi scindată în două. Va fi ceva grandios din toate punctele de vedere„, a afirmat Irimia.
În vârstă de 30 de ani, Badr Hari (1,97 m, 120 kg) este unul dintre cel mai bine cotați luptători din lume la categoria grea. Cu o rată a KO-urilor de aproape 80 la sută, marocanul a obținut 105 victorii în cele 117 meciuri disputate pe reguli K-1, fiind cunoscut pentru stilul său extrem de agresiv din ring.